Clienţii Amazon în suspans: Website-ul gigantului american din comerţul online s-a prăbuşit la câteva minute de la începerea celei mai mari zi cu reduceri din an
Mai mulţi clienţi au încercat să profite de reduceri însă s-au confruntat cu poze „drăguţe” cu animale – pagina standard pe care o afişează în caz de erori.
Eroarea a afectat şi alte produse şi servicii ale companiei. Potrivit Downdetector.com, o platformă ce urmăreşte erori de pe website-uri, Alexa de la Amazon, serviciile Prime Video şi platforma Amazon Web Services au înregistrat erori de scurtă durată.
În cadrul unei declaraţii, Amazon a anunţat că „unii clienţi au avut dificultăţi la shopping, şi lucrăm să rezolvăm problema cât mai repede. Mulţi achiziţionează cu succes – în prima oră de Prime Day în Statele Unite, clienţii au comandat mai multe produse în comparaţie cu anul trecut. Sunt sute de mii de achiziţii care vor avea loc în următoarele 34 de ore de Prime Day”.
Clienţii au luat cu asalt imaginea retailerului pe platformele de social media, în special pe Twitter.
„Nimeni nu încearcă măcar să facă shopping acum pe Amazon pentru Prime Day. Aştept de 20 de minute să se încarce site-ul”, scrie un utilizator pe Twitter.
„Amazon, voi nu m-aţi lăsat să pun nimic în coş de 30 de minute, a crescut de două ori preţul, apoi mi-aţi răspuns urât la întrebări. Sunt dezamăgit. Îmi voi anula abonamentul de client Prime”, scrie un alt utilizator.