Prima pagină » Economic » Cursul închide aproape de 4,3 lei/euro (Video)

Cursul închide aproape de 4,3 lei/euro (Video)

Cursul monedei naţionale s-a stabilizat aproape de nivelul de 4,3 lei/euro la finele şedinţei interbancare de luni, fiind decuplat de evoluţia regiunii, care a consemnat deprecieri puternice, pe fondul creşterii aversiunii faţă de risc a jucătorilor.
Cursul închide aproape de 4,3 lei/euro (Video)
19 ian. 2009, 16:57, Economic

În jurul orei 16:30, la închiderea pieţei locale, băncile afişau cotaţii de 4,2990-4,3000 lei/euro, aproape de ultimele rate de vineri, care s-au situat tot la 4,3000 lei/euro.

"Deprecierea leului a fost destul de moderată, în timp ce valutele ţărilor vecine au suferit pierderi semnificative, de peste 1%, aproape de maximele istorice. Creşterea cursului leului a fost, probabil, temperată de frica unei intervenţii a băncii centrale", a explicat un dealer.

Primele operaţiuni de pe piaţa interbancară locală au fost efectuate la 4,2770-4,2820 lei/euro.

Ulterior, rata de schimb a coborât pentru scurt timp la nivelul de 4,2700 – 4,2740 lei, după care ratele au înregistrat o evoluţie ascendentă şi au atins un maxim de 4,3085 lei/euro.

"Un flow străin (tranzacţii ale unui jucător nerezident- n.r.) de vânzare de euro a coborât cotaţiile, în cadrul unor tranzacţii, de la aproape 4,31 lei/euro până la 4,28 lei/euro, după care rata de schimb s-a stabilizat în jurul nivelului de 4,3 lei/euro", a declarat un alt dealer.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat luni un curs de schimb de 4,2917 lei/euro, în creştere cu 2,62 bani faţă de nivelul de vineri, moneda naţională reluându-şi astfel trendul de depreciere faţă de euro, după trei zile de câştiguri moderate, iar cursul s-a plasat aproape de maximul istoric.

BNR a publicat un curs de referinţă record pe 13 ianuarie, când rata s-a situat la 4,2985 lei/euro.

Dobânzile afişate luni de băncile comerciale pentru sumele atrase au scăzut de la 10,87-11,9% la 10,06-10,97%, iar ratele pentru depozitele la o săptămână au staţionat la 12,70-13,79%.

Află totul despre cursul valutar de la consilierul BNR, Adrian Vasilescu, invitat la videochat-ul stirileprotv.ro, de la ora 21.

Citeşte şi:

Cursul a închis la 4,27 lei/euro