Prima pagină » Economic » CE va deschide o investigaţie antitrust la grupul ceh CEZ

CE va deschide o investigaţie antitrust la grupul ceh CEZ

Autorităţile europene vor deschide o investigaţie antitrust privind grupul ceh de energie CEZ, prezent şi în România, acuzat că a exclus în mod ilegal companii rivale de pe piaţa autohtonă, au declarat vineri pentru Reuters surse apropiate situaţiei.
24 iun. 2011, 14:05, Economic

Ancheta este un rezultat al raziilor derulate cu peste un an în urmă la sediile companiei.

Comisia Europeană a anunţat, la acea dată, în noiembrie 2009, că CEZ, cea mai mare companie listată la bursă din Europa Centrală, ar putea fi vinovată de creşterea ilegală a preţurilor pe piaţa wholesale de electricitate din Cehia.

„Comisia va deschide o investigaţie în curând”, a afirmat una dintre surse. Cealaltă persoană citată a afirmat că Executivul UE ar putea anunţa ancheta încă de săptămâna viitoare.

O altă companie la sediul căreia s-au efectuat razii în acea perioadă, dar a cărei denumire nu a fost făcută publică de CE, ar putea face parte din aceeaşi investigaţie.

CEZ anunţa, după raziile amintite, că practicile sale de afaceri respectă legea.

CEZ a intrat pe piaţa energetică românească în 2005, când a preluat de la stat distributorul şi furnizorul de energie Electrica Oltenia.

Acţionarul majoritar al grupului ceh este guvernul de la Praga.