CNADNR: Bechtel a făcut greşeli de proiectare şi execuţie la autostrada Transilvania

Publicat: 06 11. 2008, 15:31
Actualizat: 06 11. 2012, 09:07

"Bechtel a avut abateri în execuţia lucrării, afectând calitatea lucrărilor, însă greşelile sunt remediabile şi nu vor duce la întârzieri", a declarat, joi, directorul de comunicare al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Ştefan Szobotka.

Alte abateri rezultate în urma analizei au fost ignorarea de către proiectant a recomandărilor din studiile geotehnice şi interpretarea eronată a datelor din forajele geologice.

Szobotka a menţionat că Bechtel va suporta toate costurile cu reparaţiile, întrucât CNADNR nu are nicio obligaţie contractuală în achitarea contravalorii prejudiciului.

El nu a făcut o estimare a pagubelor.

Proiectul de construcţie a autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.

Până la jumătatea lunii august a acestui an, compania a finalizat o porţiune de cinci kilometri de autostradă dintr-un sector cu o lungime de 25 kilometri, care face legătura între Gilău şi Câmpia Turzii.