CNADNR va achita până la 25 milioane euro pentru a finaliza modernizarea unui drum din Mehedinţi

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va achita până la 103,27 milioane lei, fără TVA, (aproximativ 25,3 milioane euro) pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a 29 de kilometri din drumul naţional 6 Filiaşi-Ciochiuţa, judeţul Mehedinţi.

Urmărește
5 afișări

Lucrările vor dura 18 luni, la care se adaugă perioada de garanţie de 24 de luni, şi sunt finanţate de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, au inaugurat joi un pasaj peste calea ferată situat pe DN6 realizat de consorţiul românesc Societatea de Construcţii în Transporturi Bucureşti/Tehnologica Radion/CCCF Drumuri şi Poduri Timişoara.

Iniţial, lucrările trebuiau realizate de consorţiul elen Proodeftik/Atena, însă fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban a reziliat contractul atribuit în anul 2002 din cauza ritmului lent de execuţie. Asocierea urma să modernizeze DN 6 Filiaşi-Ciochiuţa, în lungime de circa 130 de kilometri, pentru 21,48 milioane de euro.

Valoarea în euro a contractului a fost calculată la cursul BNR de vineri, de 4,0744 lei pentru un euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici