CNAIR a aprobat studiul de fezabilitate pentru construcţia Autostrăzii Paşcani – Suceava

Publicat: 16 02. 2024, 14:25
Actualizat: 16 02. 2024, 14:27

Studiul a fost aprobat vineri. Autostrada Paşcani- Suceava, parte a A7 (Autostrada Moldovei), va avea o lungime de aproximativ 62 de km şi o valoare estimată de 7,79 miliarde de lei.

Autostrada va fi împărţită în două loturi, iar contractele pentru construcţia acestora vor fi licitate independent.

„Lotul 1 (33 km): Nod rutier Roşcani cu descărcare în DJ 208C şi Lotul 2 (28, 97 km): Nodul Rutier Aeroport şi Drum de legatura DN29 şi Aeroport”, a transmis Sorin Grindeanu.

Aceasta nouă autostradă va tranzita judeţele Iaşi (12,3 km), Botoşani (6,5 km) şi Suceava (43,17 km).