Coaliţia PDL-PSD formează o comisie pentru planul PSD anticriză

Vicepremierul Dan Nica a anunţat, luni, că membrii coaliţiei de guvernare au decis constituira unei comisii, condusă de ministrul Constantin Niţă (PSD) şi Adriean Videanu (PDL), care va analiza propunerile social-democraţilor din planul anti-criză.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Coaliţia PDL-PSD formează o comisie pentru planul PSD anticriză

Coaliţia PDL-PSD formează o comisie pentru a analiza planul PSD anticriză (Imagine: Mediafax Foto)

"Noi avem mai multe propuneri pe care le-am şi anunţat în mod public că dorim să fie introduse pe ordinea de zi în discuţia coaliţiei. Decizia a fost ca acestă comisie, pe care noi am constituit-o, să le analizeze pe fiecare dintre ele, să facă evaluările necesare şi recomandarea când să intre în vigoare, de la 1 septembrie, de la 1 ianuarie. Important e să avem aceste consultări şi aceste decizii luate foarte rapid", a spus Nica.

Potrivit afirmaţiilor sale, unele dintre aceste măsuri ar urma să fie aplicate chiar de la 1 august.

"Am decis ca în cadrul comisiei pe care noi o avem împreună cu PDL să analizăm acele măsuri care trebuiesc adoptate şi să fie introduse în Codul fiscal, astfel încât în al doilea semestru al acestui an şi primul semestru al anului viitor să avem măsuri care să aducă un sprijin mediului de afaceri, firmelor româneşti, pentru că este nevoie de un sprijin în acest moment, consistent din partea Guvernului", a arătat el.

Nica a afirmat că urmează ca în cursul săptămânii viitoare să existe o "viziune forte clară" asupra implicaţiilor pe care le are aceast pachet de măsuri, fie că este vorba despre neimpozitarea profitului reinvestit, fie că este vorba despre impozitul minim. Potrivit afirmaţiilor sale, primele evaluări din partea Ministrului de Finanţe ale acestor propuneri vor putea fi cunoscute după 20 iulie.

"Atunci vom putea vedea care sunt implicaţiile financiare, pentru a putea vedea de unde am putea compensa o anumită scădere a veniturilor care este necesară", a spus Nica.

El a declarat că aceste propuneri de măsuri vor fi discutate, la sfârşitul lunii, şi cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional.

Întrebat ce măsuri ar putea fi aplicate încă din luna august, Nica a răspuns că ar putea fi vorba despre acele măsuri care au un impact minim pe venituri şi un impact mare pe ceea ce înseamnă partea de creştere a cifrei de afaceri şi a modului în care firmele îşi pot desfăşura activitatea.

Potrivit declaraţiilor sale, toate ţările europene au adoptat, în ultima perioadă, măsuri de relaxare şi măsuri de sprijin pentru că amplitudinea şi amploarea crizei este mai mare decât a fost previzionată la începutul anului.

Membrii coaliţiei PSD-PDL s-au întâlnit, luni dimineaţă, la Senat, în şedinţă, pentru a discuta despre planul PSD cu măsuri anticriză.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici