- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Coface: Economia României se va contracta cu 1,5-2% în acest an
Coface estimează că economia României se va contracta cu 1,5-2% în acest an, ca urmare a măsurilor de austeritate, compania revizuindu-şi astfel prognozele, care la începutul anului 2010 indicau o creştere a PIB cu peste 0,5%.
Coface: Economia României se va contracta cu 1,5-2% în acest an (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)
"Devine o certitude că anul 2010 este unul şi mai dificil decât 2009 din punct de vedere economic. În ciuda estimărilor iniţiale de revenire către o creştere timidă în a doua jumătate a anului pe fondul creşterii cererii din partea partenerilor externi, datorită măsurilor de austeritate anvisajate de actualul guvern, România va suferi o contracţie de aproximativ 1,5% - 2% a PIB-ului faţă de 2009", se arată într-un comunicat al Coface.
În luna ianuarie, Coface a previzionat pentru acest an o creştere economică de peste 0,5% pe baza revenirii din criză a statelor europene şi a SUA. În 2009, PIB a scăzut cu 7,1%.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Reprezentanţii Coface apreciază că deşi măsurile decise de Guvern ţintesc reducerea deficitului bugetar, acestea pun sub semnul întrebării atât atingerea ţintei de deficit, dar creează totodată premisele unor efecte negative asupra activităţii economice prin lipsa unui pachet de sprijin şi probabile efecte asupra consumului, aflat deja într-o situaţie precară.
"Dacă pachetul iniţial de măsuri anunţate presupunea costuri sociale foarte mari, vizând o reducere a cheltuielilor bugetare cu efect direct asupra deficitului, majorarea cotei de TVA de la 19% la 24% pare a fi o măsură menită eşecului, deoarece creşterea veniturilor nu este garantată. Contracţia consumului va diminua baza de impozitare şi suplimentarea sumelor încasate la buget scontată prin creşterea cotei de TVA, doar efectul negativ pe care îl vor resimţi companiile şi consumatorii finali fiind cert", se menţionează în comunicat.
Coface atrage atenţie că majorarea TVA se va traduce în creşterea inflaţiei întrucât mărirea taxelor se va regăsi în mod direct în preţurile practicate de furnizori şi distribuitori care nu vor putea absorbi o astfel de diminuare a marjelor comerciale.
"Mărirea fiscalităţii va avea un puternic efect psihologic ce va determina restrângerea consumului şi reducerea vânzărilor companiilor, cu efect direct asupra lichidităţii din piaţă şi va pune presiune suplimentară asupra mediului privat. Companiile vor încerca să aplice noi măsuri de restructurare şi de redimensionare a costurilor pentru a se adapta noilor cerinţe de pe piaţă, aceasta putând conduce la creşterea numărului de şomeri din domeniul privat", notează sursa citată.
Alt efect subliniat de reprezentanţii Coface este întârzierea relaxării creditării, în noile condiţii rambursarea creditelor devenind dificilă, astfel că în lipsa unor premise economice pozitive, cel mai probabil creditarea se va menţine restrictivă, atât din punct de vedere al costurilor cât şi al garanţiilor, nivelul lichidităţilor pe piaţă rămânând scăzut.
"De asemenea, creşterea puternică a fiscalităţii într-un termen atât de scurt va conduce inevitabil la creşterea evaziunii fiscale şi reîntoarcerea la economia subterană, veniturile la bugetul de stat urmând a se situa cel mai probabil sub nivelul ţintă", se menţionează în comunicat..
Pe de altă parte, companiile se vor confrunta cu scăderi ale vânzărilor şi vor deveni incapabile să absoarbă "şocuri prelungite", şi să gestioneze noile condiţii, mărindu-se astfel numărul de incidente de plăţi ulterior de insolvenţe.
"Este de aşteptat ca numărul falimentelor să crească în următoarea jumătate de an, anul 2010 putând aduce un maxim istoric al numărului de companii ieşite din piaţă. Cele mai afectate companii vor rămâne cele din comerţ, având în vedere marjele comerciale foarte mici, capitalizarea redusă şi dependenţa acestor companii de finanţările pe termen scurt. Impactul acestor măsuri - inflaţia, creşterea somajului, volatilitatea cursului valutar - se vor răsfrânge direct asupra consumatorilor şi a mediului de afaceri, ieşirea din recesiune rămânând doar un deziderat", a declarat Cristian Ionescu, director general, Coface România.
Coface România şi-a început activitatea în 1996 şi derulează activităţi pe segmentele asigurărilor de credite comerciale, factoring, ratinguri, recuperări de creanţe şi rapoarte de credit.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.