Colapsul Greciei va genera o reacţie în lanţ, cu rezultate incontrolabile
Un eventual colaps financiar al Greciei va genera o reacţie în lanţ, cu rezultate incontrolabile, şi de aceea Germania şi Franţa ar putea fi nevoite să ajute statul elen, a declarat preşedintele asociaţiei industriale germane BDI, Hans-Peter Keitel.
Colapsul Greciei va genera o reacţie în lanţ, cu rezultate incontrolabile (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Guvernul de la Atena ar trebui să discute cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) în legătură cu modalităţile de consolidare bugetară şi supraveghere a acestor tipuri de măsuri, pentru a preveni acutizarea problemelor financiare, a afirmat Keitel.
"Trebuie să găsim soluţii bilaterale pentru cazul în care o eventuală colaborare cu FMI nu va avea succes", a precizat el.
Keitel a avertizat, totodată, că turbulenţele din Grecia s-ar putea propaga în alte ţări din zona euro, precum Spania şi Italia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
-
Scandal între vecini în Capitală: Bătrân agresiv, imobilizat de poliţişti. Surse: Cel agresat ar fi David Popovici
-
WhatsApp spune că jurnaliştii şi membrii societăţii civile au fost ţinta unui spyware israelian
În Germania, puţini lideri din industrie sau politicieni au declarat că ar putea fi necesar un ajutor bilateral pentru Grecia, notează Reuters.
Mai multe guverne din zona euro discută în legătură cu un posibil macanism de sprijin pentru autorităţile de la Atena, în cazul în care va fi necesar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO