COMENTARIU | Bani din elicopter, rafinarea găleţilor electorale

În urmă cu câţiva ani, în plină criză economică, când guvernul australian a început să dea bani populaţiei - 8 miliarde de dolari australieni, adică peste 5 miliarde de dolari americani - pentru a încuraja consumul şi pentru stimularea creşterii economice, am exclamat că australienii au atins visul de aur al capitalismului: câte 400 de dolari pe cap de australian pe care să îi cheltuie fără să fi făcut nimic, fără muncă sau bătaie de cap.

Este una din ipostazele unei teorii economice definită de Milton Friedman în 1969, cea a "banilor din elicopter", care analizează modul în care nişte sume de bani aruncate oameilor din elicopter ar avea impact asupra economiei unui stat. Ca orice teorie economică, "banii din elicopter" are susţinători şi critici, în prima categorie numărându-se jurnalişti de la Financial Times sau universitari de la Oxford iar în a doua categorie, a criticilor, foşti economişti de la FMI şi Banca Centrală Europeană, printre mulţi alţii.

Personal cred că o astfel de măsură este fezabilă în cazul naţiunilor bogate, care îşi permit să se joace cu concepte de genul "banilor din elicopter" sau "venitul minim necondiţionat" (basic income guarantee), iar ţările sărace trebuie să aştepte să se îmbogăţească înainte de a se gândi la aşa ceva.

Teoria banilor din elicopter mi-a venit în minte după ce marţi seara vicepremierul Viorel Ştefan a anunţat intenţia Guvernului de a legifera acordarea unor credite preferenţiale, cu dobândă zero, persoanelor care vor să investească în dezvoltare personală, acoperind cheltuieli cu educaţia, sănătatea, sportul sau cultura. Ţinta ar fi, a spus Viorel Ştefan, 8 milioane de persoane, care ar primi un minim de 35.000 de lei şi un maxim de 60.000 de lei.

Dobânzile şi comisioanele bancare aferente acestor credite sunt suportate de stat, prin Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, cu condiţia plăţii la scadenţă a ratelor, iar garanţia este acoperită de stat în proporţie de 80%, prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, urmând ca diferenţa să fie asigurată de beneficiar sau de un codebitor. Sunt acoperite cheltuieli ce ţin de educaţie, de cultură, de sănătate, sport sau pentru renovarea locuinţelor.

Pare un program generos, binevenit în actualul context social din România, nu?

Mai degrabă nu.

Să face nişte calcule simple. Să presupunem că nu 8 milioane, ci doar un milion de oameni vor solicita aceste credite, pentru o sumă medie de 45.000 de lei, rezultând o valoare a creditelor de 45 de miliarde de lei, adică undeva între 9 şi 10 miliarde de euro.

Dobânda şi comisioanele bancare ar însemna o cheltuială bugetară anuală între 800 de milioane şi un miliard de euro, partea Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (apropo, nu apare cam des şi în contexte puţin ciudate această comisie? Deunăzi avea treabă cu Pilonul II şi îngheţarea cotizaţiilor, acum cu dobânzi şi comisioane bancare, nu-i cam mult pentru "strategie şi prognoză"?).

Banii aceştia vor spori presiunea asupra bugetului de stat, care deja, în primele patru luni, consemna un deficit de 6 miliarde de lei, pe consolidat.

Şi de unde vor veni? Din taxe şi impozite? Numărul insolvenţelor a crescut în perioada ianuarie – aprilie cu 17% faţă de anul trecut, rata medie a insolvenţelor fiind dublă faţă de media europeană.

Reuşita României nu stă în alimentarea bugetului de stat, pentru ca apoi banii să piară în găuri negre, ci în dezvoltare bazată pe iniţiativă privată şi pe creşterea nivelului de trai, pe bunăstare obţinută prin muncă.

Dar trei sferturi din totalul sumelor plătite de companii taxează, într-o formă sau alta, munca. O asemenea politică, concentrarea pe bunii platnici, nu încurajează nici munca, nici antreprenoriatul, iar bunăstarea mai are de aşteptat.

Un leu cheltuit de stat înseamnă numai un leu în PIB, în timp ce un leu eliminat din taxe şi impozite înseamnă trei lei în plus la PIB. Multiplicatorul unei reduceri de taxe este 3,8 în cinci ani. Multiplicatorul unei cheltuieli guvernamentale bazate pe deficit este 0,33 în cinci ani.

În plus, aşa cum programul «Prima Casă» generează şi o creştere a preţurilor locuinţelor, tot aşa creditarea cu dobândă zero poate genera creşteri de preţuri şi tarife, de la simplele abonamente la sală sau bazinul de înot la preţurile materialelor de construcţie pentru renovarea locuinţelor.

Argumente suplimentare aduc Consiliul Naţional al Elevilor, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Consiliul Tinerilor din România, care sunt de părare că un astfel de program ar putea duce la scăderea investiţiilor în educaţie şi creşterea taxelor de şcolarizare, aşa cum s-a întâmplat şi în alte state unde a funcţionat o astfel de măsură.

În perioada 1989-2009, contribuţia statului olandez în finanţarea învăţământului superior a scăzut cu 38%, în timp ce nivelul de creditare al studenţilor a crescut cu 105%. La 31 martie 2015, datoriile totale ale studenţilor din Anglia, unde există un sistem de cost sharing similar cu cel propus de guvern, au atins pragul de 64 miliarde de lire sterline, în timp ce în Scoţia (3,5 miliarde lire sterline), Ţara Galilor (2,9 miliarde lire sterline) sau Irlanda de Nord (2,4 miliarde lire sterline), unde statul recunoaşte valoare socială a învăţământului gratuit acestea erau semnificativ mai mici, spune organizaţiile de elevi şi studenţi.

Tot ei invocă, pe bună dreptate, statisticile care spun că 70% din populaţie nu a avut experienţa datoriilor şi că aproape 90% din populaţie are un nivel redus de înţelegere a problematicilor legate de bani.

"Un proiect cu atât de multe ramificaţii şi implicaţii, în special de natură financiară, ar trebui să fie amplu dezbătut în spaţiul public şi să aibă o puternică componentă de consultare a actorilor relevanţi. Într-o ţară în care educaţia financiară nu se predă unitar, în care nu există o formare prealabilă a tinerilor în ceea ce priveşte gestionarea banilor şi în care sistemul de învăţământ are lipsuri majore, trebuie să ne întrebăm dacă nu cumva reorientarea către alte mijloace de sprijin este mai oportună", explică preşedintele CNE, Ioana Băltăreţu.

Simplu spus, nu trebuiesc înlocuite găleţile electorale, plătite din bugetele partidelor, cu rafinamente de genul creditelor cu dobândă zero, chiar sub masca bunelor intenţii, finanţate de mult prea insuficientul buget al statului.