COMENTARIU | Guvernul de la Bucureşti întoarce spatele Băncii Mondiale. Cum e posibil aşa ceva?

Înainte de orice, explic aici că Banca Mondială nu finanţează cumpărările de mărfuri, servicii sau componente necesare vreunui proiect de reformă structurală. Nu este finanţatorul autostrăzii X sau al ANAF - în România, ca exemplu - sau al primăriei vreunui sat/oraş lovit de sărăcie ori de calamităţi. Asistă, în schimb, autorităţile pentru o coordonare corectă a fondurilor publice.

De-a lungul timpului, din banii BM nu s-au cumpărat doar şoroafe, ciment, fier-beton, saci de nisip ori calculatoare - pentru vreun şantier - sau manuale pentru copiii săraci, pături, mâncare ori module de locuire provizorie pentru familiile afectate de stihii. Banca Mondială nu le-a plătit în mod special pe astea, dar a suportat costurile pentru o treabă la fel de importantă: ca astfel de cumpărături, la urgenţă sau nu, să nu se facă de autorităţi prin contracte oneroase, clientelare, ci prin licitaţii şi achiziţii publice corecte. A finanţat procedurile, nu cumpărăturile.

Banca Mondială nu este nici contractantul, nici ofertantul, nici cumpărătorul pentru produse sau servicii necesare unei reforme structurale (eradicarea sărăciei, dezvoltarea infrastructurii, apărarea sinistraţilor/refugiaţilor, debirocratizarea, digitalizarea - atâtea şi-atâtea proiecte în care BM este implicată pe toată planeta), ci oferă asistenţa tehnică, adică garanţia că o autoritate contractantă nu va merge pe lângă lege, în achiziţiile sale publice necesare în astfel de reforme/reparaţii.

Ca să n-o mai lungim, Banca Mondială nu este reparatorul sau reformatorul, ci este garantul că - nomine odiosa! - Corupţia nu se va manifesta în achiziţiile de mărfuri/servicii necesare în reparaţii sau reforme, indiferent de condiţiile din teren.

Este - ca să ajung, în sfârşit, la zi - garantul că, atunci când se creionează spre exemplu o autostradă (structural necesară unei ţări ca România), respectivele studii de fezabilitate, respectivele contracte şi contrăcţele, respectivele achiziţii, cumpărături şi aranjamente financiare nu se vor face cu clientelă politică, nu se vor acorda unor pretenari de conjunctură, nu vor avea ataşate cunoscutele „para-ndărături”. (Pentru cine n-a auzit de expresia asta, para-ndărăt = „eu îţi cumpăr, pe bani publici, şurubul de 1 leu cu 10 lei, apoi tu îmi dai îndărăt, pe alte căi, cam 3-5 lei din banii încasaţi şi împărţim astfel prada”.) Şi că, mai departe, acele documentaţii şi caiete de sarcini nu vor conţine prevederi „cu dedicaţie”, dar nici nu vor lăsa loc de scumpiri ulterioare nejustificate. Banca Mondială, prin prezenţa ei în astfel de proiecte, garantează că niciunul din aceste obiceiuri locale/centrale nu vor fi admise. Repet, este consultantul, e un fel de paznic, nu este finanţatorul; pune banii pentru corectitudinea cumpărăturilor, nu pentru cumpărături.

Ei bine, la această consultanţă, la acest paznic al banilor publici, tinde să renunţe - potrivit ultimelor declaraţii - Guvernul României! Era, România, pe punctul de a pregăti, beneficiind de asistenţa acestui master sever, un proiect curat în care nu şi-ar mai fi găsit locul nici „para-ndărăturile”, nici pretenarii, nici măcar rudele potentaţilor vremii - practic, niciun fel de clientelă oneroasă cu care ne-am obişnuit în ultimii 25 de ani: autostrada Ploieşti-Braşov sau, după unele opinii, doar Comarnic-Braşov.

Declaraţiile oficiale recente, relevante, la care m-am referit mai sus, sunt următoarele:

- „Statul român se pregăteşte să renunţe la unitatea de proiect administrată împreună cu Banca Mondială pentru pregătirea documentaţiei autostrăzii Comarnic-Braşov, în vederea organizării licitaţiei de execuţie” (ministrul Transporturilor, Lucian Şova);
- „Într-un proiect nu e importantă sursa de finanţare, este important să faci acel proiect, iar Guvernul, prin Ministerul de Finanţe, să aleagă cea mai facilă, utilă, ieftină sursă de finanţare. A fost o discuţie cu cei de la Ministerul Transporturilor. Dânşii au găsit o variantă mai rapidă de a face lucrurile să se întâmple pe acest sector Comarnic-Braşov. Nu este importantă partea de finanţare, este importantă calea de a implementa un astfel de proiect” (ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici);
- (ca o „pată de culoare”, s-o mai adăugăm şi pe asta) - „Este o reţea de autostrăzi minunată în Occident. De ce au venit multinaţionalele aici? Au venit că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Şi tot vor pleca. Spre alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici” (Lucian Şova).

Până să tragem vreo concluzie, să ne amintim doar două cazuri din istoria relaţiei cu Banca Mondială: unul de mare succes pentru România, respectiv reabilitarea sistemului de apă-canalizare din Bucureşti (proiect lăudat de BM, fără rezerve, în toate rapoartele sale recente la nivel global privind parteneriatele public-private din Europa), şi unul de mare jenă pentru România, respectiv modernizarea, informatizarea şi chiar digitalizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ANAF, proiect care trebuia să fie gata în 2018 (cu nenumărate avantaje pentru contribuabili) şi care acum e finalizat doar pe sfert.

De ce mi se pare „halucinantă” această întoarcere de spate a Guvernului României faţă de asistenţa tehnică oferită de Banca Mondială? Pentru că niciun stat din lumea asta nu a refuzat o astfel de asistenţă, BM fiind peste tot garantul că în achiziţiile publice nu vor avea loc „para-ndărături”, contracte oneroase, pretenari, clientelă politică şi, în general, fenomene susceptibile de corupţie. Cred că o astfel de premieră nu va fi percepută ca o dovadă de autodisciplinare a achiziţiilor publice, cum probabil îşi închipuie oficialităţile de la Bucureşti, ci ca un refuz al garanţiei că banii publici, ai contribuabililor, vor fi folosiţi corect.

P.S. Atenţie la data de 28 iunie, când se va lua o decizie fermă, oficială, privind asistenţa tehnică pe care Banca Mondială o oferă Guvernului României pentru proiectul autostrăzii Ploieşti-Comarnic-Braşov!