- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comisia Europeană a aprobat preluarea de către MOL a peste 200 de benzinării Eni în România, Cehia şi Slovacia
Comisia Europeană (CE) a aprobat preluarea de către grupul ungar de petrol şi gaze MOL a firmelor de distribuţie a carburanţilor deţinute de compania italiană Eni în România, Cehia şi Slovacia, care administrează peste 200 de benzinării în cele trei ţări.
Comisia Europeană a aprobat preluarea de către MOL a peste 200 de benzinării Eni în România, Cehia şi Slovacia
"Comisia a ajuns la concluzia că tranzacţia propusă nu ridică probleme de concurenţă, deoarece entitatea rezultată în urma fuziunii va continua să fie supusă unor presiuni concurenţiale din partea altor actori de pe piaţă, atât în amonte, inclusiv din partea marilor companii petroliere active în spaţiul economic european (SEE), cât şi în aval, din partea numeroaselor staţii de alimentare cu şi fără marcă", potrivit CE.
MOL a anunţat în luna mai că a ajuns la un acor cu Eni pentru cumpărarea a 208 benzinării deţinute de grupul italian în România, Cehia şi Slovacia, ajungând prin această tranzacţie să deţină aproximativ 2.000 de staţii de distribuţie a carburanţilor în 11 ţări.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE / Biden, presat de Europa pentru a spori sprijinul pentru Ucraina înainte de încheierea mandatului
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Eni a intrat pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi în 1995 şi opera 42 de benzinării sub marca Agip. Prin preluarea acestora, MOL va ajunge la o reţea de aproape 200 de unităţi.
MOL România a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 979 milioane de euro, în urcare cu 5,1% faţă de nivelul atins în anul anterior, şi a raportat un profit de 20,3 milioane de euro, în creştere de la 17 milioane de euro în 2012.
Cea mai mare reţea de benzinării din România este controlată de OMV Petrom, parte a grupului austriac OMV. OMV Petrom are peste 500 de staţii, cu care deţine o cotă de piaţă de 34%.
Pe locul al doilea este KMG International, fostul Rompetrol, din grupul kazah de stat KazMunayGas, cu peste 400 de benzinării.
Compania Lukoil, controlată de grupul rus Lukoil, ocupă locul al treilea pe piaţa distribuţiei de carburanţi, având circa 300 de staţii.
Chiar după achiziţia benzinăriilor Agip, MOL continuă să ocupe locul al patrulea pe această piaţă.
Compania azeră de petrol SOCAR operează circa 30 de benzinării în România, iar NIS Petrol, din grupul sârb NIS, controlat de Gazprom, are 15 unităţi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO