- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (08.10.2013, 13:38)
- Catalina Mihai
Comisia Europeană anunţă deblocarea programului POS CCE pentru România
Comisia Europeană a decis deblocarea programului POS CCE pentru România, a anunţat, marţi, la Bruxelles, Shirin Wheeler, purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru politici regionale, Johannes Hahn.
Urmărește
463 afișări
Comisia Europeană anunţă deblocarea programului POS CCE pentru România (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit acesteia, Johannes Hahn a comunicat premierului Victor Ponta această decizie, luată după ce o echipă de audit a Comisiei Europene a fost la Bucureşti, în perioada 23-28 septembrie.
În zilele următoare, Comisia Europeană va trimite României 196 de milioane de euro pentru proiectele deja depuse.
Surse europene au precizat recent pentru MEDIAFAX că deblocarea POS CCE urma să fie anunţată la începutul lunii octombrie, după ce o echipă de audit a Comisiei Europene a fost la Bucureşti pentru a evalua măsurile luate de autorităţile române pentru reluarea programului.
Concluziile preliminare ale echipei de audit sunt favorabile, autorităţile române reuşind să remedieze mai multe deficienţe în funcţionarea Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, potrivit surselor citate.
Echipa de audit a CE a venit la Bucureşti în vederea evaluării măsurilor luate pentru remedierea disfuncţionalităţilor programului şi a lucrat în paralel cu Autoritatea română de Audit, care va trimite la Bruxelles propriul raport privind măsurile luate în vederea deblocării plăţilor. De altfel, şi raportul Autorităţii române de Audit este unul pozitiv.
Comisia Europeană a anunţat, la 25 octombrie 2012, presuspendarea a a trei programe: POS CCE, POR şi POS Transport.
Executivul european a decis, la sfârşitul lunii aprilie, deblocarea a patru din cele cinci axe presuspendate în cadrul POR, iar la 25 iunie a fost ridicată presuspendarea celor două axe de pe POS Transport. Problemele cele mai mari au fost însă pe POS CCE, unde a fost sesizată DNA.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a fost sesizată de Guvern după verificarea firmelor care au fost implicate în întregul "circuit" al fondurilor europene alocate în baza Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), a precizat, la 28 iunie, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Verificările au vizat modul în care au fost delegate anumite atribuţii către organisme intermediare, aceasta fiind una dintre cerinţele Comisiei Europene.
"Au fost probleme legate de unele companii care au fost implicate, din păcate, pe tot ceea ce înseamnă circuit al banului european, şi anume de la pregătirea de proiecte, evaluare, selecţie şi verificarea de cheltuieli, ceea ce nu se poate accepta în sistemul de fonduri publice. Desigur, acest lucru s-a eliminat, structurile statului avizate au făcut deja verificări în acest sens, iar unele dintre situaţii au fost trimise către soluţionare mai departe, la DNA şi nu numai. Am curăţat, să spunem, sistemul din acest punct de vedere şi sperăm ca în viitor să nu se mai întâmple", a spus Teodorovici.
La 31 august, rata de absorbţie pe POS CCE era cea mai mică din cele şapte programe operaţionale. România a atras doar 6,77% (172,91 milioane de euro) din plăţile intermediare de la Comisia Europeană. În ceea ce priveşte declaraţiile de cheltuieli transmise de Bucureşti la Comisia Europeană, rata este de 14,45% (369,17 milioane de euro).
Citește pe www.zf.ro: BREAKING. Ionuţ Dumitru, profesor ASE: România a depăşit Polonia la PIB per capita şi este peste Ungaria, Croaţia sau Grecia
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Taxă de la 740 de lei pentru această categorie de șoferi! Inspecția RAR, polița RCA și ITP sunt obligatorii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe