Comisia Europeană: Anunţul eronat al S&P privind ratingul Franţei, un incident foarte serios care va fi anchetat
„Este un incident foarte serios. Această întâmplare demonstrează că suntem într-o situaţie extrem de volatilă, că pieţele sunt extrem de tensionate, aşa că jucătorii de pe aceste pieţe trebuie să fie extrem de riguroşi şi să acţioneze cu responsabilitate” , a declarat într-un comunicat comisarul european pentru piaţa internă, Michel Barnier.
S&P a transmis joi, din greşeală, un mesaj către abonaţii unui serviciu al companiei, în care sugera că ratingul „AAA” al Franţei a fost revizuit în scădere, eroare care a dus pentru puţin timp la scăderea acţiunilor pe piaţa americană.
Eroarea S&P a speriat investitorii deja îngrijoraţi de criza datoriilor de stat din Europa, alimentând temerile că a doua mare economie a zonei euro a fost cuprinsă de furtuna de pe pieţele europene.
Incidentul a contribuit la cea mai abruptă creştere a dobânzilor obligaţiunilor de stat franceze de la lansarea euro, în 1999.
Într-un comunicat transmis la aproape două ore după incident, S&P a arătat că mesajul a fost cauzat de o ereoare tehnică, şi nu de vreo intenţie a agenţiei de a lua vreo decizie în privinţa Franţei. S&P a arătat că ratingul Franţei rămâne AAA, cu perspectivă stabilă, şi că a început o investigaţie internă pentru a determina cu exactitate cauzele erorii de joi.
„Este cu atât mai important, din moment ce nu vorbim despre jucători mici de pe pieţe, ci chiar de una dintre cele trei mari agenţii de rating, o agenţie care are o responsabilitate specială. Nu doresc să comentez greşeala în sine, care a fost recunoscută imediat de Standard & Poor’s. Autoritatea europeană pentru agenţii de rating, alături de AMF, autoritatea franceză pentru pieţe financiare, va investiga această chestiune şi va trage concluziile”, a arătat Barnier.
El a reiterat totodată poziţia că agenţiile de rating, „şi nu numai”, trebuie reglementate riguros, strict şi conform unei legislaţii solide în Europa.