- Home
- Economic
- BRUXELLES, (24.01.2019, 15:34)
- Alina Botezatu
Comisia Europeană îi dă României un termen de două luni să ramburseze TAXA AUTO
Comisia Europeană (CE) îndeamnă România să respecte legislaţia Uniunii Europene (UE) în ceea ce priveşte rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit, în următoarele două luni, potrivit unui anunţ făcut joi.
Urmărește
7124 afișări
„Comisia a decis astăzi (joi - n.red.) să trimită României un aviz motivat, pentru că nu asigură rambursarea integrală şi imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziţionate din alte state membre”, menţionează „Pachetul de acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor din luna ianuarie: principalele decizii”.
Anterior acestei decizii, Curtea de Justiţie a UE (CJUE) a considerat că aceste taxe încalcă normele UE, respectiv articolul 110 din Tratatul de Funcţionare al UE.
„Normele româneşti privind restituirea taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenţei şi efectivităţii. Dacă România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate decide să trimită cazul în faţa Curţii de Justiţie a UE”, subliniază reprezentanţii CE.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Comisia Europeană îi cere României să introducă taxe pentru autorizarea produselor biocide
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe