- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (03.12.2012, 17:17)
- Departamentul Social - Mediafax
Comisia Europeană: România trebuie să îşi dezvolte măsurile pentru folosirea responsabilă a resurselor de apă
Comisia Europeană, care a lansat Proiectul pentru protejarea resurselor de apă, arată că România trebuie să îşi dezvolte măsurile potrivite în direcţia folosirii responsabile a acestor resurse, în condiţiile în care protejarea lor, la nivel cantitativ şi calitativ, reprezintă un "punct critic".
Urmărește
466 afișări
Hidroelectrica (Imagine: Darius Mitrache/ Arhiva Mediafax Foto)
Proiectul pentru protejarea resurselor de apă ale Europei (Blueprint to Safeguard Europe's Water Resources) reprezintă o strategie care vizează existenţa unei cantităţi suficiente de apă bună care să acopere nevoile oamenilor, economiei şi mediului, se precizează într-un comunicat remis, luni, MEDIAFAX.
Documentul, se arată în comunicat, oferă statelor membre instrumentele necesare îmbunătăţirii gestionării apei atât la nivel naţional, regional cât şi local, la nivelul albiei râurilor. Proiectul se bucură de susţinerea Innovation Partnership on Water, lansat în mai 2012.
În România, protejarea resurselor de apă, atât la nivel calitativ, cât şi cantitativ, este un punct critic. Problema necesită cu atât mai multă atenţie cu cât resursele de apă ale României sunt structura de rezistenţă a economiei, între 35 şi 40% din energia electrică a ţării provenind din hidrocentralele existente pe Dunăre. Rezervele de apă sunt, de asemenea, importante pentru a susţine agricultura, 30% din terenurile fertile având nevoie de irigare, se mai arată în comunicat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
ANALIZĂ ZF. În România importurile asigură 60% din consumul de produse lactate în România
-
Ion Cristoiu: O moştenire a Războiului Rece: NATO
-
SUA şi Marea Britanie înăspresc sancţiunile împotriva industriei petroliere ruse
Conform documentului citat, resursele de apă au scăzut, multe zone din România confruntându-se cu o reducere a nivelului acestora. "Deşi sunt reduse, acestea sunt ameninţate şi de poluare care, din perspectiva informaţiilor deţinute de Comisia Europeană, este efectul direct al deversărilor cauzate de lipsa unei infrastructuri şi legislaţii potrivite", se mai arată în comunicat.
În privinţa consumului, principalele două probleme remarcate sunt iniţiativele economice reduse în direcţia promovării folosirii sustenabile a apei şi lipsa unui plan de comunicare despre resursele de apă, coerent.
Legat de implementarea Directivei Cadru privind Apa (EU's Water Framework Directive - WFD), Comisia a identificat probleme legate de apă în câteva zone ale României. Astfel, există puncte sensibile în anumite zone unde nu au fost făcute măsurători biologice exacte, iar evaluările de ordin ecologic sau chimic nu corespund cu standardele europene.
"Dată fiind importanţa agriculturii în România, este nevoie de măsuri clare care să vizeze acest sector. Iar costurile implicate nu se cunosc încă. Sub legislaţia Uniunii Europene, costurile ar trebui să acopere o gamă diversă de servicii legate de managementul apei, mediu şi resurse şi să demonstreze modul în care principiul “costului plătit pentru poluare” a fost încorporat în Planurile de Management ale Albiei Râului (River Basin Management Plans). Toate aceste aspecte au fost analizate în Proiectul pentru protejarea resurselor de apă", se mai arată în comunicat.
Potrivit CE, legislaţia europeană în materie de apă trebuie aplicată corespunzător, pentru a întâmpina provocările vechi şi noi, cum ar fi poluarea apei, consumul de apă din agricultură sau producerea de energie, exploatarea solului şi impactul schimbărilor climaterice.
"Concluziile Proiectului pentru protejarea resurselor de apă ale Europei arată că înţelegem în profunzime problemele cu care ne confruntăm şi deţinem o platformă solidă care să ne permită gestionarea acestora. Este momentul să acţionăm în consecinţă şi să furnizăm beneficiile legislaţiei noastre pentru a crea oportunităţi de găsire a unor soluţii creative în legătură cu politica şi industria apei. Avem nevoie doar de o balanţă sustenabilă între cererea ţi oferta de apă, luând în calcul oamenii şi mediul natural de care aceştia depind", spune comisarul european pe probleme de mediu, Janez Potočnik.
Citește pe alephnews.ro: Cacealmaua prezidențialelor: Ciolacu anunță că săptămâna viitoare „fixează data alegerilor”. PSD va face sondaje pentru Crin Antonescu, Călin Georgescu, Elena Lasconi, Nicuşor Dan și George Simion/ PNL va face sondaje pentru Ilie Bolojan
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Oraşul din România care lasă în urmă marile Capitale europene: după investiţii de 2,5 mld. de euro, a devenit oraşul unde toţi vor să trăiască
Fără precedent: O companie aeriană folosită de milioane de români dă în judecată un pasager. Reprezentanţii companiei spun că ceea ce a făcut acesta este total inacceptabil
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
PROSPORT.RO
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
CANCAN.RO
Dr. Vlad Ciurea avertizează: Care este ELECTROCASNICUL care ne distruge creierul, fără să ne dăm seama
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe