- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Comisia Europeană suspectează Transelectrica şi OPCOM că discriminează traderii străini de energie
Comisia Europeană (CE) a început o investigaţie privind abuzul de poziţie dominantă împotriva OPCOM şi a Transelectrica, acţionarul unic al bursei de energie, suspectând cele două entităţi că discriminează participanţii la piaţă pentru că îi obligă să fie înregistraţi în România.
Comisia Europeană suspectează Transelectrica şi OPCOM că discriminează traderii străini de energie (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
"Comisia are îngrijorări că Operatorul Pieţei de Energie Electrică din România - OPCOM poate discrimina companiile pe baza naţionalităţii sau a locului unde sunt înregistrate (...)", se arată într-un comunicat al CE.
CE investighează solicitarea OPCOM, adresată companiilor care tranzacţionează energie pe platforma spot, ca toţi participanţii să fac dovada că plătesc TVA şi că prin urmare sunt înregistrate în România.
Potrivit CE, această practică poate cauza creşterea costurilor traderilor de energie din afara ţării şi ar putea descuraja alte companii să intre pe piaţă, având ca efect scăderea lichidităţii pe OPCOM.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Eva Longoria dezvăluie că familia ei nu mai locuiește în Statele Unite după victoria lui Trump. Unde s-a mutat actrița
-
Avioanele de luptă ale britanicilor au monitorizat aeronave militare ruseşti lângă Marea Britanie
-
Muncă gratis. Elon Musk le cere „revoluţionarilor cu IQ ridicat” să se alăture noului proiect al lui Trump fără a fi plătiţi
-
Un comandant ucrainean, acuzat că a dezvăluit secrete militare ruşilor
Comunicatul precizează că deschiderea investigaţiei nu înseamnă antepronunţarea asupra rezultatului acesteia, ci că va urma o analiză aprofundată din partea CE. De asemenea, nu exită un termen limită în privinţa finalizării investigaţiei.
OPCOM, Transelectrica şi Consiliul Concurenţei au fost deja informate de către CE cu privire la începerea investigaţiei, se mai spune în comunicat.
Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Economiei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO