Comisia Europeană vrea ca regulile privind garantarea depozitelor bancare să fie îmbunătăţite

Publicat: 19 02. 2010, 17:04
Actualizat: 08 11. 2012, 22:24

Autorităţile de la Bruxelles pregătesc propuneri care vor fi prezentate, „probabil, până în vară”, de reformare a actualelor reglementări privind garantarea depozitelor bancare în Europa, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt Chantal Hughes, care a confirmat parţial informaţiile apărute în presa germană.

Unul dintre obiective este îmbunătăţirea finanţării mecanismelor de garantare a depozitelor, respectiv modalitatea prin care băncile îşi plătesc contribuţiile în acest scop, a precizat Hughes.

Ea nu a confirmat datele publicate de Financial Times Deutschland (FTD), care a citat un document intern european, conform cărora băncile ar urma să aloce sume de 3-5 ori mai mari, iar pe termen lung vor consacra 2% din depozite fondurilor de securitate.

Potrivit documentului citat de publicaţia din Germania, sumele alocate ar putea reprezenta 10% din profiturile băncilor şi ar ajunge în zece ani la 128 miliarde de euro.

Fondurile de garantare a depozitelor din Europa sunt, în prezent, de numai 23 de miliarde de euro, potrivit FTD.

Documentul a fost pregătit de câteva săptămâni, înainte de instalarea noii Comisii Europene, dar noul comisar pentru Servicii financiare, Michel Barnier, nu a avut timp să analizeze în detaliu propunerile, a mai spus Hughes.

Mai multe litigii au apărut după declanşarea crizei, când clienţii străini ai urnor bănci falimentare au vrut să îşi recupereze depozitele, aşa cum s-a întâmplat în cazul băncilor Kaupthing şi Icesave din Islanda.

Nivelul maxim al depozitelor care poate fi garantat în UE a fost deja majorat de la 20.000 de euro la 50.000 de euro, urmând ca la sfârşitul acestui an să depăşească 100.000 de euro.

Este totuşi nevoie de o reformă mai amplă.

Comisia intenţionează să simplifice şi să armonizeze baza depozitelor acoperite, să reducă perioada de intervenţie în cazul defaultului şi să evalueze fezabilitatea unui sistem pan-european de garantare a depozitelor, a mai spus Hughes.

Ideea unui fond european finanţat prin contribuţiile băncilor a fost inclusă de un raportor al Parlamentului European în viitorul sistem de supraveghere financiară al UE, conservatorul spaniol Manuel Garcia-Magallo y Marfil.

Într-un proiect de raport prezentat săptămâna trecută, acesta solicită crearea unui astfel de fond de garantare, care să poată fi folosit şi la sprijinirea unor bănci aflate în dificultate.