Comisiile reunite de buget-finanţe au aprobat bugetul pentru Ministerul Sănătăţii. „Creşterile cele mai importante sunt în principal datorate faptului că majorăm salariile pentru personalul medical”
Astfel, bugetul aprobat de Comisiile de buget-finanţe pentru Ministerul Sănătăţii pentru 2018 va fi de 8.762.180.000 lei.
Sursele de finanţare şi ponderea fiecărei surse în totalul finanţării sunt structurate astfel: bugetul de stat 80,84% şi veniturile proprii 19,16%.
„Creşterile cele mai importante sunt în principal datorate faptului că majorăm salariile pentru personalul medical, pentru a asigura personal medical pentru toate unităţile medicale din ţară. În ce priveşte partea de investiţii, marea majoritate a acestor în ceea ce priveşte aparatura medicală se realizează pe programul cu Banca Mondială pe care îl continuăm, iar în ce priveşte investiţiile în infrastructură avem pornite studii de fezabilitate pentru trei spitale regionale din cele opt. Avem în plan şi sunt discuţii despre spitale judeţene în colaborare cu autorităţile locale”, a precizat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, în şedinţă.