Compania aeriană Air France pregăteşte disponibilizări: Prima etapă va consta într-un plan de plecări voluntare

Publicat: 25 04. 2020, 18:03
Actualizat: 19 03. 2023, 11:42

„Unii angajaţi ai Air France probabil sunt pregătiţi să plece voluntar dacă li se oferă posibilitatea. Prima etapă va consta într-un plan de plecări voluntare”, a declarat Ben Smith.

Compania aeriană ar putea reveni la o stare de normalitate în aproximativ doi ani, „în funcţie de redeschiderea frontierelor”, a subliniat Ben Smith.

Guvernul Franţei a anunţat că va susţine compania Air France printr-un plan de redresare în valoare de şapte miliarde de euro.

Compania KLM, filiala olandeză a grupului aerian Air France KLM, va primi asistenţă financiară cuprinsă între două şi patru miliarde de euro, a declarat ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra.