Prima pagină » Economic » Sprijin pentru ţările aflate în dificultate: S&P, Moody’s şi Fitch au confirmat ratingul „triplu A” pentru Facilitatea de Stabilitate Financiară

Sprijin pentru ţările aflate în dificultate: S&P, Moody’s şi Fitch au confirmat ratingul „triplu A” pentru Facilitatea de Stabilitate Financiară

Ratingul AAA al Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară (FESF) a fost confirmat de agenţiile Standard & Poor's (S&P), Moody's şi Fitch, a anunţat sâmbătă FESF.
Sprijin pentru ţările aflate în dificultate: S&P, Moody's şi Fitch au confirmat ratingul

Ratingul, cel mai bun posibil, a fost confirmat după intrarea în vigoare, la 18 octombrie, a amendamentelor la FESF decise în iulie, care măresc capacitatea de împrumut la 440 de miliarde de euro, cu un angajament de garantare de 780 de miliarde de euro, potrivit FESF.

Cele trei agenţii „au confirmat cea mai bună notă posibilă pentru FESF”, precizează comunicatul citat, adăugând că agenţiile „au acordat cea mai bună notă pe termen scurt”, respectiv A-1+ pentru Standard & Poor’s (S&P), (P)P-1 pentru Moody’s şi F1+ pentru Fitch.

Agenţia Standard and Poor’s anunţase deja de vineri seară că menţine ratingul AAA pentru solvabilitatea FESF, cu perspectivă stabilă.

Zona euro a anunţat joi, la încheierea unui summit desfăşurat la Bruxelles, că va spori capacitatea FESF, al cărui scop este susţinerea ţărilor aflate în dificultate, cum sunt Italia sau Spania. Capacitatea de intervenţie a Facilităţii va ajunge astfel la 1.000 de miliarde de euro.