Prima pagină » Economic » Compania de Autostrăzi şi Drumuri a recepţionat 151 kilometri de drumuri naţionale modernizate

Compania de Autostrăzi şi Drumuri a recepţionat 151 kilometri de drumuri naţionale modernizate

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a recepţionat în luna octombrie 151 de kilometri de drumuri naţionale modernizate, valoarea cumulată a contractelor fiind de 453,6 milioane lei, a anunţat, joi, compania.
Compania de Autostrăzi şi Drumuri a recepţionat 151 kilometri de drumuri naţionale modernizate

Astfel, CNADNR a recepţionat 52,16 km de drum modernizat din DN 19 limita judeţului Bihor – Satu Mare, lucrările fiind executate de firma Strabag pentru 141 milioane lei, fără TVA.

Alţi 72,8 kilometri au fost luaţi în primire din traseul DN 15 Reghin-Topliţa (judeţele Mureş şi Hunedoara), după ce consorţiul românesc Spedition UMB/Tehnostrade a finalizat lucrările de reabilitare, în cadrul unui contract de 262,3 milioane lei, fără TVA.

Totodată, CNADNR a mai recepţionat 25,9 km din DN 66 Baru-Haţeg (judeţul Hunedoara), modernizaţi de consorţiul românesc Romstrade/Vectra Service pentru 50,3 milioane lei, fără TVA.

Finanţarea contractelor de modernizare a fost asigurată de Banca Europeană de Investiţii şi de la bugetul de stat. Toate tronsoanele au o perioadă de garanţie de doi ani.