Compania Naţională a Huilei vinde în pierdere de 21 de ani, la fel ca în perioada comunistă

"De 21 de ani vindem sub costuri. Înainte de 1990 era la fel, numai că atunci la sfârşit de an se ştergeau datoriile. Apoi, în anii '90 aveam mai multe societăţi cărora le vindeam cărbune. Acum vindem doar la termocentralele Deva şi Paroşeni", a afirmat Jujan.

CNH vinde toată producţia anuală de huilă, de 1,9 milioane tone, la preţul de 58 lei (13,6 euro) pe gigacalorie (170 lei pe tonă) către CET Deva, respectiv 64 lei (15 euro) pe gigacalorie (230 lei pe tonă) către CET Paroşeni.

"În România, subvenţia este 8 euro pe gigacalorie, în timp ce în Germania este 100 euro pe gigacalorie", a adăugat Jujan.

Jujan nu a precizat care este costul de producţie al huilei la CNH, motivând că este o informaţie "confidenţială", menţionând că este în jurul a 300 lei pe tonă.

CNH are în portofoliu şapte mine, respectiv Lonea, Petrila, Livezeni, Vulcan, Paroşeni, Lupeni şi Uricani.

Jujan spune că una dintre soluţiile de rentabilizare a activităţii CNH ar fi creşterea preţului de vânzare a huilei către termocentralele Deva şi Paroşeni. El nu crede că reducerea numărului de angajaţi ar putea contribui la eficeintizarea companiei.

"Nu ştiu dacă reducerea numărului de angajaţi este o soluţie, dar egalizarea preţului de vânzare cu cel de producţie este, adică să vindem huila mai scump", a afirmat directorul CNH.

Pe de altă parte, termocentralele Deva şi Paroşeni au costuri de producţie a electricităţii ridicate, de circa 230 lei pe MWh, mult mai mari decât alte unităţi termoelectrice, hidro sau nucleare.

Guvernul a iniţiat în 2009 un proiect de restructurare a producţiei de electricitate şi cărbune în România, prin comasarea companiilor de profil în două entităţi denumite Electra şi Hidroenergetica.

Potrivit proiectului, CNH urma să fie restructurată, insclusiv prin închiderea unor mine din cele şapte pe care le deţine, şi apoi ar fi intrat în structura Hidroenergetica.

Întrebat care erau minele care ar urma să fie închise, în cazul în care CNH va fi inclusă în Hidroenergetica, Jujan a enumerat exploatările de la Uricani, Petrila şi Paroşeni. El a precizat însă că deocamdată nu a fost luată o decizie definitivă privind acest aspect.

Contactat de MEDIAFAX, Mihai David, fost director general al Hidroelectrica şi fost responsabilul cu crearea Hidroenergetica, a afirmat că CNH ar putea fi rentabilă dacă ar funcţiona cu două mine din cele şapte, pentru aprovizionarea centralei de la Paroşeni. O a doua varinată ar fi construcţia unui grup energetic nou de 500 MW la Paroşeni, situaţie în care unitatea ar avea nevoie de trei sau maine mine de huilă.

"Centrala de la Deva ar trebui închisă, pentru că are costuri care ies total din piaţă. Dacă la CNH ar rămâme vreo 3.000 de angajaţi (din 8.800 în prezent - n.r.) şi ar scăpa de penalităţi, ar putea fi profitabilă. Problema la CNH este că produce cărbune prea mult şi prost", a spus David.

Puterea calorică a huilei din România este de 3.500 gigacalorii pe tonă, mult mai redusă comparativ cu 6.000 gigacalorii pe tonă la huila de import.

La nivelul anului 2007 costul de producţie la CNH era estimat la 558 lei pe tonă, la venituri de 265,5 lei pe tonă, mai mici cu 52%, potrivit datelor transmise în 2007 de autorităţile române Comisiei Europene.

Costul mediu de producţie a huilei era prognozat să coboare în 2010 la 498,1 lei pe tonă, în timp ce veniturile erau anticipate la 310,8 lei pe tonă, mai mici cu 37%.

CNH este cel mai mare datornic la bugetul de stat, cu restanţe de 4,13 miliarde lei.

La sfârşitul anului trecut România, Germania, Spania au solicitat Comisiei Europene decalarea cu patru ani, până în 2018, a închiderii minelor necompetitive, cerere acceptată.

Sectorul huilei oferă locuri de muncă pentru un număr de aproximativ 100.000 de oameni din Europa, dintre care 42.000 în sectorul cărbunelui şi peste 55.000 în sectoarele conexe. Minele care în prezent se bazează pe subvenţii de operare sunt situate în pricnipal în regiunea Ruhr din Germania, în nord-vestul Spaniei şi în Valea Jiului.

CNH, deşinută de stat, prin intermediul Ministerului Economiei, are 8.783 de salariaţi, cu aproape 16% mai puţini faţă de 10.450 de angajaţi în decembrie 2009. În 1999 compania avea 20.300 de angajaţi.