Compania Regina Maria (fosta CMU) a deschis un complex medical la Braşov, investiţie de 4,2 mil.euro

Compania Regina Maria (fosta CMU) a inaugurat un complex medical la Braşov, care cuprinde printre altele un spital de obstetrică-ginecologie, în urma unei investiţii de 4,2 milioane euro, a anunţat, vineri, operatorul de servicii de profil.

Urmărește
18 afișări

Complexul, denumit Campusul Medical Braşov, este dezvoltat în parteneriat cu Teo Health, un furnizor de servicii medicale din Braşov specializat în servicii spitaliceşti din aria chirurgicală. Teo Health administrează în acelaşi oraş Spitalul Sfântul Constantin, cu cinci secţii cu saloane pentru spitalizare continuă şi de zi totalizând 73 de paturi, având ca specializări chirurgia generală, oncologia medicală, O.R.L., neurochirurgia spinală şi urologia.

Spitalul de obstetrică-ginecologie Regina Maria are o capacitate de 51 de paturi.

Altă unitate din cadrul complexului este divizia de laboratoare clinice, care pune la dispoziţie 4.500 de tipuri de investigaţii şi analize speciale pentru peste 600 de pacienţi zilnic.

"Campusul Medical Braşov include 19 cabinete şi 26 de rezerve, se întinde pe o suprafaţă construită de 3.000 metri pătraţi şi reprezintă o investiţie de 4,2 milioane de euro. Unitatea beneficiază de expertiza a 65 de medici", se arată într-un comunicat al companiei.

Specialităţile oferite de Campusul Medical Braşov sunt maternitate, staţionar de pediatrie şi servicii de policlinică.

Compania Regina Maria a anunţat recent că va deschide la sfârşitul acestui an un spital de obstretică-ginecologie în zona Băneasa din Bucureşti, parte a unui buget de investiţii de peste 12 milioane euro alocat pentru 2011. Pe lângă spitalul din Bucureşti, compania va investi şi în deschiderea mai multor policlinici, în Bucureşti şi în alte oraşe.

Reţeaua Regina Maria cuprinde în prezent cinci spitale şi 23 de policlinici. De asemenea, compania a devenit în octombrie proprietarul băncii de celule stem Stem Health Unirea, prin cumpărarea participaţiei grupului elen Hygeia.

Centrul Medical Unirea (CMU), care a preluat anul trecut spitalul şi clinicile Euroclinic, a anunţat un proces de rebranding în urma căruia îşi va schimba denumirea în Regina Maria, reţeaua privată de sănătate.

Fondul de investiţii Advent Internaţional a preluat 80% din acţiunile CMU în martie 2010, valoarea tranzacţiei depăşind 40 milioane de euro. Restul de 20% din acţiunile companiei sunt deţinute de fondatorul acesteia, medicul cardiolog Wargha Enayati, care avea înainte de tranzacţie aproximativ 51% din titluri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici