Companiile care construiesc Nabucco vor semna acorduri de sprijin cu guvernele statelor de tranzit

Guvernele statelor care vor fi tranzitate de conducta de gaze Nabucco vor semna la 8 iunie, în Turcia, cu companiile care dezvoltă gazoductul, acordurile de sprijin pentru proiect, cu scopul de a asigura protecţia acestuia faţă de potenţiale schimbări legislative discriminatorii.

Urmărește
9 afișări

"Acordurile de sprijin reprezintă un pas semnificativ în etapa avansată de dezvoltare a gazoductului. Împreună cu acordul interguvernamental, aceste acorduri sunt cerinţe necesare pentru finanţarea cu succes a proiectului", a declarat într-un comunicat directorul general al companiei de proiect, Reinhard Mitschek.

Acordurile de sprijin se bazează pe legislaţia actuală şi protejează proiectul Nabucco de legi noi, care ar putea avea un impact negativ.

Principalele elemente ale acordurilor se referă la anunţarea unui regim reglementat de tranzit avantajos, aflat sub incidenţa legilor energiei din UE şi Turcia, protejarea gazoductului faţă de potenţiale schimbări legislative discriminatorii şi sprijinul pentru acţiuni legislative şi administrative necesare implementării proiectului.

Aceste acorduri reprezintă, de asemenea, şi angajamentul fiecărui guvern în sprijinirea proiectului, se precizează în comunicat. Documentele au fost finalizate şi vor fi semnate de companiile din consorţiul internaţional Nabucco Gas Pipeline International şi guvernele Austriei, Bulgariei, Ungariei, României şi Turciei la Kayseri, în Turcia.

Compania de proiect este formată din OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz Mediaş (TGN), Bulgarian Energy Holding, Botas (Turcia) şi RWE (Germania).

Fiecare acţionar deţine 16,67% din compania de proiect.

Proiectul Nabucco vizează creşterea securităţii energetice a Europei prin diversificarea resurselor de gaze naturale, care depind în prezent în mare măsură de importurile din Rusia. Gazoductul urmează să aducă gaze din Asia Centrală pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Austria.

Consorţiul Nabucco a amânat, la începutul lunii mai, începerea lucrărilor de construcţie a gazoductului cu un an, până în 2013, şi data la care ar trebui să aibă loc primele livrări de gaze naturale cu doi ani, pentru 2017.

Capacitatea conductei urmează să fie de 31 miliarde metri cubi pe an, iar costurile investiţiei sunt estimate la 7,9 miliarde euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici