Prima pagină » Economic » Companiile care investesc în eficienţă energetică pot primi fonduri UE şi de la buget de 243 mil.lei

Companiile care investesc în eficienţă energetică pot primi fonduri UE şi de la buget de 243 mil.lei

Companiile interesate să acceseze fonduri în valoare totală de 243 milioane de lei (aproape 60 milioane de euro) pentru investiţii în eficienţă energetică pot transmite Ministerului Economiei proiectele în perioada 13 mai - 15 decembrie.
03 mai 2011, 13:27, Economic

„Ministerul Economiei, prin Direcţia generală energie, anunţă deschiderea cererii de propuneri de proiecte aferente operaţiunii de sprijinire a investiţiilor în instalaţii şi echipamente pentru întreprinderi din industrie, care să conducă la economii de energie, în scopul îmbunătăţirii eficienţei energetice. Bugetul alocat acestui apel este de circa 243 de milioane de lei, iar valoarea maximă a cofinanţării acordate pentru un proiect este de 80 milioane de lei”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Programul este finanţat de la bugetul de stat şi beneficiază de cofinanţare prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

Companiile care pot participa la selecţie sunt întreprinderile mari şi întreprinderile mici şi mijlocii din sectorul industrial care derulează proiecte prin care vizează creşterea eficienţei energetice şi economia de energie.