- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Companiile cu datorii la bugetul de stat mai au trei zile pentru depunerea cererilor privind amnistia fiscală
Cele 2.600 de companii cu datorii la bugetul de stat mai au 3 zile, până la 30 octombrie, în care pot depune cererea pentru accesarea facilităţilor fiscale prevăzute de OG 6/2019 – aşa-numita amnistie fiscală.
Companiile cu datorii la buget mai au 3 zile pentru depunerea cererilor privind amnistia fiscală
Acordarea facilităţilor fiscale prin OG 6 pentru datoriile bugetare poate fi combinată cu succes cu procedura concordatului preventiv, care abordează datoriile faţă de ceilalţi creditori, din mediul privat, pentru o restructurare completă a afacerii, arată o analiză a CITR remisă MEDIAFAX. Aplicarea concomitentă sau armonizată a celor două prevederi poate duce la salvarea a 2.600 de companii în dificultate din România, iar în cazul companiilor vizate care nu depun cererea de accesare a facilităţilor fiscale prevăzute prin OG 6, ANAF analizează situaţia şi poate solicită insolvenţa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce trebuie să știi despre alegerile prezidențiale și referendumul din 24 noiembrie? Aproape 19.000 de secții de votare vor fi deschise pe teritoriul României începând cu ora 07:00
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
„Crearea şi implementarea unui plan de restructurare care să acopere atât activitatea financiară, cât şi cea operaţională, este instrumentul de baza al acestui act normativ. Impactul în economie ar creşte dacă beneficiile ordonanţei ar putea fi extinse şi către companiile cu probleme care nu înregistrează EBITDA pozitiv şi care au datorii şi la alţi creditori. În acelaşi timp, aplicarea combinată a prevederilor amnistiei fiscale şi a concordatului preventiv poate fi o soluţie completă pentru restructurarea completă a afacerii. Astfel, prin OG 6 se poate realiza restructurarea datoriilor bugetare, iar prin negocierea specifică concordatului preventiv se poate realiza restructurarea datoriilor avute la ceilalţi creditori”, a declarat pentru MEDIAFAX Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR.
OG 6/2019 prevede anularea tuturor accesoriilor (dobânzi şi penalităţi de întârziere la plată) datorate pentru obligaţiile bugetare principale la dată de 31.12.2018; posibilitatea anulării a până la 50% din obligaţiile principale datorate la dată de 31.12.2018, condiţionată de achitarea a până la 15 % din obligaţiile principale restante la dată de 31.12.2018, de concluziile testului creditorului privat şi de achitarea integrală a obligaţiilor rămase de achitat anterior depunerii cererii de restructurare datorate pentru anul 2019; eşalonarea obligaţiilor principale ce urmează a se achita după restructurare, pe parcursul a şapte ani, primul an putând fi un an de graţie.
Beneficiile noi aduse prin modificarea OG 6/2019 sunt neînceperea sau suspendarea executărilor silite instituite de către ANAF, încă de la dată depunerii notificării privind intenţia de aplicare a OG 6, iar companiile care participa la proceduri de achiziţii publice nu pot fi excluse de la procedura de atribuire dacă a depus notificarea privind intenţia de restructurare a obligaţiilor bugetare. Efectul este deblocarea activităţii companiilor şi le încurajează redresarea, dând posibilitatea câştigării de licitaţii pe procedura de achiziţii publice.
Ulterior, în termenul prevăzut de OG 6 companiile sunt obligate să depună planul de restructurare a afacerii.
Condiţiile pentru a beneficia de restructurarea obligaţiilor bugetare sunt: compania să nu se afle în insolvenţă (pot depune intenţia şi sociatetile aflate în procedura de insolvenţă, cu condiţia că la dată emiterii deciziei de aprobare a planului de restructurare să fie ieşite din procedura de insolvenţă); compania să nu fie dizolvată; compania să nu poată beneficia de eşalonarea datoriilor potrivit Codului de procedura fiscală; compania să achite obligaţiile aferente anului 2019 până la dată depunerii cererii de restructurare; compania să prezinte în termen de maxim 6 luni de la intrarea în vigoare a ordonanţei un Plan de restructurare şi un Test al creditorului privat întocmite de către un expert independent.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO