Companiile de distribuţie ale Enel îşi schimbă numele în E-Distribuţie

Publicat: 21 12. 2016, 13:25
Actualizat: 30 03. 2020, 06:46

„Schimbarea de nume a operatorilor de distribuţie are în vedere alinierea la cerinţele normative comunitare şi naţionale, care impun firmelor integrate din domeniul energiei să realizeze separarea legală, funcţională şi contabilă a activităţilor de distribuţie faţă de cele de furnizare şi producţie, inclusiv din perspectiva denumirii şi a identităţii vizuale, astfel încât, din perspectiva consumatorului, să fie evitate confuziile şi, în acest fel, să fie stimulată competitivitatea în piaţă”, potrivit comunicatului instituţiei.

E-Distribuţie Muntenia a fost prima companie de distribuţie a Enel din România care a adoptat, recent, noul nume.

Potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în 2015, durata medie a întreruperilor per client/an (SAIDI – System Average Interruption Duration Index) pentru E-Distribuţie Dobrogea a fost de 234 de minute, a doua cea mai bună performanţă din România, după E-Distribuţie Muntenia, în timp ce E-Distribuţie Banat a înregistrat un coeficient SAIDI de 247 de minute. Media naţională a fost de 308 minute în 2015.