- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Companiile energetice vor cumpăra combustibil pentru iarnă de 1 miliard de euro, cu 26% mai mult ca în 2013
Companiile din sectorul energetic vor cumpăra combustibili necesari generării de electricitate şi căldură pe perioada iernii în valoare de 4,53 miliarde de lei (1,02 miliarde de euro), costurile fiind cu 26,1% mai mari faţă de nivelul de 3,59 miliarde de lei din iarna trecută.
Companiile energetice vor cumpăra combustibil pentru iarnă de 1 miliard de euro, cu 26% mai mult ca în 2013 (Imagine: Catalina Filip/Arhiva Mediafax Foto)
Sumele vor fi asigurate atât din sursele proprii ale companiilor, cât şi din credite interne, se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Departamentul pentru Energie.
Totodată, în vederea pregătirii unităţilor de producţie a energiei şi căldurii pentru perioada de iarnă, respectiv între 1 octombrie 2014 şi 31 martie 2015, companiile vor mai cheltui circa 282 milioane de lei cu reparaţii şi reabilitări, faţă de 430 milioane de lei în iarna precedentă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Avem misiunea să apărăm Democrația în România. Pentru că am trăit în Comunism. Dictatură. Ceaușescu!
-
Donald Trump şi Olaf Scholz au vorbit la telefon. Au convenit că războiul din Ucraina durează „de prea mult timp”
-
Oficial american: Pakistanul dezvoltă rachete care ar putea lovi SUA
-
Preşedinţii Rusiei şi Uzbekistanului au vorbit despre asasinarea generalului rus de către un uzbec
Pentru iarna 2014-2015 este estimată o producţie de 36,6 TWh de electricitate şi 12 milioane de gigacalorii. Pentru iarna anterioară a fost estimată o producţie de 34,4 TWh de electricitate şi 20,6 milioane gigacalorii.
În nota de fundamentare se precizează că pentru aceast iarnă Comisia Naţională de Prognoză (CNP) a prevăzut o scădere cu 1% a consumului de energie electrică, în timp ce Dispecerul Energetic Naţional (DEN) anticipează o creştere în medie de circa 5,2%.
"În aceste condiţii, luându-se în considerare prognoza evoluţiei economiei româneşti, precum şi necesitatea elaborării unei prognoze care să creeze confortul unei siguranţe în alimentare a consumatorilor, prognoza luată în calcul a fost cea furnizată de Dispecerul Energetic Naţional. (...) În cazul energiei termice, estimările primite din partea centralelor care furnizează agent termic populaţiei acoperă un consum mediu de energie termică de 12,012 milioane de gigacalorii, mai mare cu 5,2 % faţă de cel al iernii trecute", potrivit notei de fundamentare.
De asemenea, CNP a estimat pentru perioada de iarnă un export de 1,4 TWh de electricitate, în timp ce DEN a prognozat 3,4 TWh, iar Departamentul pentru Energie a luat în calcul valoarea indicată de Dispecer.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO