- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Companiile petroliere, sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi record: 205 milioane euro
Consiliului Concurenţei a sancţionat companiile OMV Petrom Marketing, OMV Petrom, Rompetrol Downstream, ENI România, MOL Romania Petroleum Products şi Lukoil România cu amenzi ce cumulează 880,5 milioane lei (205 milioane de euro), reprezentând aproximativ 3% din cifrele de afaceri realizate în anul 2010.
Companiile petroliere, sancţionate de Consiliul Concurenţei cu amenzi record în UE: 205 milioane euro (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Sancţiunea reprezintă un record pentru România şi singura pe piaţa carburanţilor din UE.
Până acum topul amenzilor aplicate de Consiliul Concurenţei sunt 147,9 milioane lei pentru Orange România, 120,3 milioane lei pentru Vodafone România, 103,3 milioane de lei, Compania Naţională Poşta Română, toate pentru abuz de poziţie dominantă.
Preşedintelui Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu a afirmat marţi, într-o conferinţă de presă, că instuituţia pe care o conduce a constatat că există dovezi că respectivele companii s-au înţeles în perioada 2007-2008 să retragă de pe piaţă sortimentul de benzină ECO Premium care le genera sub 20% din vânzări şi reprezenta mai puţin de 5% din cifra de afaceri.
ULTIMELE ȘTIRI
-
După anularea alegerilor și suspendarea dreptului TĂU la vot, mai crezi în statul român democratic? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Guvern fără USR. Lasconi: Am vrut să fim la guvernare, dar ei nu nu ne vor
-
Predoiu, despre momentul în care vor fi ridicate barierele pentru intrarea în Schengen terestru
-
Expertiza medicală a capacităţii muncii va fi coordonată unitar la nivel naţional
"România este o economie de piaţă şi fiecare companie face ce vrea cu marfa ei. Ceea ce interzice însă legea concurenţei este ca firmele concurente să schimbe informaţii şi să-şi armonizeze comportamentul", a adăugat şeful Consiliului Concurenţei.
Companiile au motivat decizia prin scăderea cererii pentru acest sortiment şi blocarea lanţului logistic.
"Era dreptul lor să o facă, dar individual. Pentru a nu pierde cotă de piaţă au stabilit să retragă împreună sortimentul", a arătat Chiriţoiu.
El nu precizat valoarea exactă a amenzilor şi procentajul din cifra de afaceri pentru fiecare companie, menţionând doar că pentru OMV Petrom amenda a fost "un pic peste 3%" pentru că a a avut circumstanţe agravante, fiind iniţiatorul acestei înţelegeri, iar la ceilalţi sub 3%.
Deşi nu a participat la discuţiile dintre companii, Rompetrol a fost sancţiontă "pentru că ştia ce fac ceilalţi şi a acţionat în consecinţă".
Rompetrol a anunţat că va contesta în instanţă decizia Consiliului Concurenţei, pe care o consideră nelegală şi neîntemeiată.
Chiriţoiu a arătat că MOL a fost prima companie care a retras sortimentul de pe piaţă, iar Rompetrol ultima.
"Este foarte posibil să ajungem în instanţă. Companiile au fost înştiinţate ieri (luni, n.r.). Într-o lună vor primi decizia şi vor avea 30 de zile să se hotărască dacă vor veni în instanţă. Ar fi putut avea posibilitatea să recunoască fapta pentru a-şi reduce sancţiunea", a spus Chiriţoiu.
El a adăugat că "în mod normal" companiile ar trebui să plătească acum amenda, iar la sfârşitul ciclului judiciar, care durează în medie 3 ani, să se stabilească dacă îşi vor recupera banii. Chiriţoiu a menţionat că există posibilitatea suspendării amenzii, acceptată uneori de instanţă.
"Chiar dacă instanţa suspendă amenda, companiile vor trebui să plătească o cauţiune de până la 20% din valoarea acesteia, conform legii. Nu ştiu cum va proceda instanţa", a explicat oficialul.
Dovezile au fost culese în 2009, iar potrivit Consiliului Concurenţei, companiile în cauză au schimbat mail-uri şi au participat la întâlniri privind decizia comună de a retrage produsul de pe piaţă.
"Sper ca atunci când oamenii văd acest nivel de sancţiuni să se gândească de două sau de trei ori înainte de a încălca legea", a adăugat şeful autorităţii.
Întrebat dacă amenda se va regăsi în preţul benzinei, Chiriţoiu a afirmat că "în mod normal nu".
"Companiile ne explică că preţurile lor depind de cotaţiile internaţionale", a mai spus Chiriţoiu.
Investigaţia pe piaţa carburanţilor a fost începută în 2005 şi reluată în 2009.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:04
-
ieri, 23:02
Ucraina primeşte 2 miliarde de dolari din active ruseşti îngheţate