- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (10.01.2019, 12:45)
- Departamentul Economic
CONCEDIERI MASIVE: Jaguar Land Rover elimină mii de locuri de muncă pe fondul declinului motorinei
Jaguar Land Rover, cel mai mare producător auto din Marea Britania, va anunţa eliminarea a mii de locuri de muncă, a declarat o sursă pentru Reuters, în situaţia în care compania se confruntă cu o scădere a cererii în China şi o reducere a vânzărilor maşinilor diesel în Europa.

CONCEDIERI MASIVE: Jaguar Land Rover elimină mii de locuri de muncă pe fondul declinului motorinei
Jaguar a înregistrat pierderi de 354 milioane de lire sterline (450 milioane dolari) între aprilie şi septembrie şi a redus deja în anul 2018 aproximativ 1.000 de posturi în Marea Britanie, a închis fabrica Solihull timp de două săptămâni şi a anunţat reducerea programului de lucru la fabrica din Castle Bromwich.
Compania, care este deţinută de Tata Motors, a prezentat planuri de reducere a costurilor şi de îmbunătăţire a fluxurilor de numerar cu 2,5 miliarde de lire sterline, inclusiv prin reducerea costurilor cu forţa de muncă.
Aceste reduceri vor fi "substanţiale", a precizat sursa citată pentru Reuters.
"Numărul locurilor de muncă eliminate va fi substanţial, urmând a afecta managementul, cercetarea, vânzările şi designul", a spus sursa anonimă.
Liniile de producţie nu vor fi afectate în acest stadiu.
Compania, care are aproape 40.000 de angajaţi în Marea Britanie şi şi-a sporit forţa de muncă la noile fabrici din China şi Slovacia în ultimii ani, a refuzat să comenteze.
Producţia din 2018 a companiei pare să fi scăzut, iar vânzările din primele unsprezece luni au scăzut cu 4,4%.
Vânzările în China, între iulie şi septembrie, au scăzut cu 44%. În octombrie, directorul financiar al companiei a declarat că fabrica din China a fost închisă cea mai mare parte a lunii octombrie, pentru a permite inventarierea atât a vehiculelor proprii, cât şi ale distribuitorilor, în vederea reducerii.
Maşinile Diesel reprezintă 90% din vânzările britanice ale companiei şi 45% din cele mondiale, a declarat compania anul trecut, dar cererea a scăzut ca urmare a scandalului emisiilor Volkswagen din 2015.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:15
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Zelenski anunţă că este dispus să renunţe la preşedinţia Ucrainei. În ce condiţii ar face asta / Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă
-
astăzi, 20:54
Bolojan îi felicită pe conservatorii din Germania pentru câştigarea alegerilor parlamentare