Până în prezent, impactul crizei financiare internaţionale s-a resimiţit, direct, în domenii în care fluxurile externe de capital au o pondere foarte mare precum piaţa de capital sau cea valutară, dar şi indirect, în sensul accelerării inflaţiei şi diminuării creşterii economice, a declarat, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, Mihai Tănăsescu, consilier la Fondul Monetar Internaţional (FMI) din partea României şi fost ministru al Finanţelor.
Reprezentantul FMI este de părere că economia României va continua să crească în acest an aproape de ritmul din 2007, dar întrevede un avans mai redus în 2009, când întreaga Europă va resimţi din plin şocul turbulenţelor de pe pieţele financiare.
Tănăsescu a atras atenţia că menţinerea unei perspective de aterizare uşoară a economiei româneşti trebuie însoţită de politici adecvate atât fiscale, cât şi monetare, cu diminuarea an de an a deficitului fiscal consolidat, cu o coordonare mai atentă şi cu politicile comerciale care să ducă la absorbirea şi depăşirea şocurilor externe.
El consideră că un angajament mai ferm al clasei politice faţă de programul de convergenţă la zona euro ar aduce un spor de credibilitate, cu influenţă pozitivă asupra stabilităţii monedei naţionale.