Conducerea Renault cere scuze celor trei directori acuzaţi pe nedrept de spionaj
Procurorul general al Parisului, Jean-Claude Marin, a afirmat, luni, că afacerea nu a scos la iveală decât „o posibilă escrocherie”, confirmând faptul că cei trei directori concediaţi de la Renault pentru posibil spionaj nu deţin niciun cont în străinătate, aşa cum au fost acuzaţi de conducerea producătorului auto francez.
„Directorul general Carlos Ghosn şi directorul operaţional Patrick Pelata au prezentat scuze şi cele mai vii regrete, în nume personal şi al grupului, domnilor Balthazard, Rochette şi Tenenbaum, acuzaţi în acest dosar”, se arată într-un comunicat publicat de Renault după conferinţa de presă a procurorului.
Cei doi lideri ai grupului s-au angajat să îi despăgubească pe cei trei directori, cu care se vor întâlni cât mai curând posibil.
Totodată, Renault se va constitui parte civilă într-un „dosar de escrocherie şi crimă organizată care face obiectul unei anchete deschise de procuratură”, se arată în comunicat.
Un director din divizia de securitate a Renault, Dominique Gevrey, a fost reţinut de autorităţile franceze şi este anchetat, fiind suspectat de fraudă.
El a fost reţinut vineri şi interogat în weekend de agenţia franceză de contraspionaj DCRI. Ulterior, el a rămas în arest, la cererea procurorului.
Gevrey şi un alt director de securitate, Marc Tixador, sunt consideraţi a fi singurele persoane care cunosc identitatea persoanei care a furnizat informaţiile aflate la baza scandalului de spionaj de la Renault, a declarat avocatul grupului francez, Jean Reinhart.