Prima pagină » Economic » Băncile vor fi obligate să anunţe cazurile grave de accesare neautorizată a datelor clienţilor

Băncile vor fi obligate să anunţe cazurile grave de accesare neautorizată a datelor clienţilor

Băncile se vor număra printre companiile care vor fi obligate să anunţe autorităţile despre cazurile grave de accesare neautorizată a datelor clienţilor, după atacurile hackerilor asupra Sony şi Sega Sammy Holdings, a anunţat luni comisarul pentru Justiţie, Viviane Reding, transmite Bloomberg.
Băncile vor fi obligate să anunţe cazurile grave de accesare neautorizată a datelor clienţilor

Scandalurile recente referitoare la furturile de date arată că toate sectoarele economice, inclusiv companiile financiare, trebuie să facă mai mult pentru protejarea datelor personale ale clienţilor, a spus Reding.

„Înţeleg că unele persoane din sectorul bancar sunt îngrijorate că cerinţa de notificare obligatorie va fi o povară birocratică suplimentară. Această obligaţie este proporţionată şi va creşte încrederea clienţilor în securitatea datelor”, a arătat comisarul.

Încălcarea securităţii datelor la Sony şi la alte companii a atras atenţia autorităţilor de reglementare în privinţa informării populaţiei despre atacurile cibernetice.

Sony a fost criticată pentru că a anunţat atacurile informatice asupra conturilor a 100 de milioane de clienţi abia după şase zile de la producerea lor. În urma acestor atacuri, compania japoneză a fost nevoită să închidă temporar PlayStation Network.

Sega, producător japonez de jocuri, a suspendat unele servicii online după ce a descoperit o scurgere de date personale, respectiv numele şi adresele de e-mail aparţinând unor aproape 1,3 milioane de clienţi ai diviziei europene. Datele privind cardurile de credit nu au fost compromise.

Reding a arătat că în UE este deja în vigoare o prevedere care obligă companiile de telecomunicaţii şi Internet să anunţe breşele de securitate.