- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CONFERINŢA MEDIAFAX - APIA va face săptămâna viitoare plăţi de 277 milioane euro şi va începe verificări în teritoriu
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va face săptămâna viitoare plăţi de 277 milioane euro, pentru a asigura "o primăvară cu bani pentru fermieri", şi va iniţia unele acţiuni de verificare în teritoriu.
Florin Marius Faur (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
"Săptămâna viitoare vom face plăţi pentru aproximativ 277 milioane euro, de aşa manieră încât la nivelul datei de 10 aprilie în jur de 98,5% din plăţile totale prevăzute să fie încheiate pentru a se asigura şi o primăvară cu bani la fermieri, nu doar o toamnă", a declarat vineri Florin Marius Faur, directorul general al APIA, la la seminarul Mediafax Talks about Agriculture.
El a arătat că săptămâna viitoare agenţia va face plăţi zilnic.
"De săptămâna viitoare în 500 de localităţi din România echipele APIA vor avea în plină derulare o acţiune prin care comunele unde de-a lungul anilor au s-au identificat probleme mari de suprapuneri, supradeclarări, vor fi vizitate şi împreună cu fermierii se va merge din bloc în bloc pentru a se poziţiona corect. Nu este un control autentic pentru că un control autentic începe după depunerea cererilor, după 11 iunie", a spus Faur.
Şeful APIA a adăugat că această acţiune vizează consolidarea registrului cadastral.
Oficialul a precizat că anul trecut, după centralizarea tuturor depunerilor de cereri, au fost identificate 1,6 milioane de suprapuneri.
"Ne-a venit să ne luăm de cap. Este foarte adevărat un lucru: faptul că în România există şi blocuri fizice în care nu sunt solicitări, pentru că suprafaţa României nu este integral solicitată la aceste plăţi directe, nu ne-a dus neaparat la supradeclarări", a spus Faur.
Reprezentantul agenţiei a mai spus că în acest moment, când există deja 33% din cereri depuse, sunt 100.000 de suprapuneri, număr mai redus.
APIA a lansat la începutul lunii campania de primire a cererilor de plată pentru schemele sau măsurile de sprijin pe suprafaţă 2012.
În perioada ianuarie 2011-februarie 2012 APIA a autorizat şi efectuat plăţi în conturile beneficiarilor în valoare de aproximativ 2,9 miliarde euro, din care 1,93 miliarde euro din fonduri europene. Sumele au vizat campaniile de plăţi pe suprafaţă 2010 şi 2011, plăţi pentru măsurile de piaţă şi ajutoare de stat.
Totalul plăţilor derulate prin APIA din fonduri UE în perioada 2007-februarie 2012 este de aproximativ cinci miliarde de euro. Pentru perioada 2007-2013 sunt prevăzute plăţi totale din fonduri UE de aproximativ 8,2 miliarde euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO