- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (31.05.2013, 11:50)
- Raluca Ghinea
CONFERINŢA MEDIAFAX - Gheţea: Băncile vor să poată emite obligaţiuni pe baza ipotecilor din creditele ipotecare
Băncile vor să poată emite obligaţiuni pe baza ipotecilor pe care le deţin din contractele de credite ipotecare pentru a avea surse de finanţare suplimentare, un proiect în acest sens fiind demarat de Asociaţia Română a Băncilor (ARB), a declarat vineri preşedintele asociaţiei, Radu Graţian Gheţea.
Urmărește
172 afișări
Radu Gheţea (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)
"Dorim să găsim surse de finanţare suplimentare moderne. Astfel, am iniţiat un proiect pentru promovarea unor acte normative care să permită emiterea de aşa-numite cover bonds, ceea ce înseamnă că, în baza ipotecilor pe care le avem de la creditele ipotecare, să putem emite obligaţiuni şi să ridicăm sursa de finanţare în acest fel", a afirmat Gheţea la conferinţa MEDIAFAX Talks about Banking.
Totodată, preşedintele ARB a mai făcut referire la legea insolvenţei persoanelor juridice, spunând că asociaţia a înaintat o serie de propuneri către Parlament pentru modificarea legii, a procedurilor şi metodologiei, întrucât băncile se confruntă cu probleme de recuperare a creanţelor, transformându-se din creditor majoritar în creditor minioritar.
"Vă dau un exemplu în acest sens. Se constată dintr-o verificare că firma care a intrat în insolvenţă a încheiat un contract cu administratorul sau asociatul firmei, care din greşeală nu fusese băgat în contabilitate. Practicianul în insolvenţă sau administratorul judiciar a găsit acest contract şi l-a băgat în contabilitate, astfel că o bancă ajunge de la creditor majoritar la creditor minoritar", a explicat Gheţea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
În ceea ce priveşte insolvenţa persoanelor fizice, preşedintele ARB a precizat că băncile nu sunt împotriva legii falimentului personal, însă vor un proiect de lege "cât se poate de profesionist" şi curăţat de unele nuanţe de populism care au apărut în proiectele prezentate până în prezent.
"Au fost mai multe proiecte de lege prezentate şi, din păcate, de fiecare dată ARB a făcut multe amendamente, propuneri de amendamente, respingând ideea de a fi aplicată o astfel de lege în forma respectivă. (...) Propunerile noastre erau de modificare din temelie", a adăugat Gheţea.
El consideră că este necesară o astfel de lege, însă trebuie să aibă o formă care să nu creeze riscuri sistemice.
"Suntem de părere că o lege a insolvenţei personale este necesară, dar să nu creeze riscuri sistemice, să nu creeze probleme din cauză că nu este foarte, foarte clară şi nu are o sobrietate pe care o găsim la alte proiecte din Marea Britanie sau Germania", a conchis Gheţea.
Citeşte şi:
Băncile execută silit 2.000 de locuinţe pe lună
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe