Congresul SUA mai are două zile să evite, pentru a patra oară în 2011, blocajul financiar al statului

Congresul SUA a ajuns pentru a patra oară în acest an în faţa unui termen limită pentru aprobarea cheltuielilor statului, care să permită funcţionarea şi după sfârşitul săptămânii, iar Casa Albă a avertizat angajaţii din sănătate şi educaţie cu privire la o posibilă închidere a serviciilor federale.

Urmărește
271 afișări
Imaginea articolului Congresul SUA mai are două zile să evite, pentru a patra oară în 2011, blocajul financiar al statului

Congresul SUA mai are două zile să evite, pentru a patra oară în 2011, blocajul financiar al statului (Imagine: Shutterstock)

Măsurile temporare care asigură finanţarea statului federal expiră la sfârşitul acestei săptămâni, iar în lipsa votării unei legi pentru cheltuieli în Congres, Casa Albă va fi forţată să închidă principalele servicii ale departamentelor Apărării, Sănătăţii, Educaţiei şi Muncii.

Negocierile referitoare la prelungirea unei scutiri la contribuţiile sociale pentru 160 de milioane de americani angajaţi, care expiră în acest an, şi evitarea blocării statului s-au "împotmolit" miercuri, scrie cotidianul american Washington Post.

Din cauza blocajului politic, Casa Albă a alertat formal pentru prima dată angajaţii federali referitor la posibilitatea închiderii unor servicii, printr-un email în care a indicat că va fi determinat ulterior personalul "esenţial" necesar menţinerii operaţiunilor în cazul unei perturbări a finanţării.

Partidul Democrat, cu majoritate în Senat, încearcă să obţină acordul Republicanilor, care domină Camera Reprezentanţilor, pentru prelungirea scutirilor de taxe pentru angajaţi. Congresul ar urma să intre în vacanţă la sfârşitul acestei săptămâni, însă nu poate lăsa statul federal în blocaj financiar.

Lliderii Partidului Democrat s-au întâlnit cu preşedintele Barack Obama pentru a lua în calcul renunţarea la cererea ca scutirile de taxe pentru angajaţi, în valoare de 120 miliarde de dolari, să fie finanţate cu un nou impozit asupra milionarilor. Republicanii resping ideea taxării suplimentare a bogaţilor, dar nu este clar încă dacă această concesie a Democraţilor ar fi suficientă pentru a se ajunge la un acord. O mare parte a republicanilor sunt sceptici că prelungirea scutirilor fiscale pentru angajaţi ar suficientă pentru a susţine creşterea economică, aşa cum susţin democraţii şi Obama.

În august, democraţii şi republicanii au convenit o limită a cheltuielilor de 1.024 miliarde de dolari pentru acest an fiscal, însă Camera Reprezentanţilor, dominată de republicani, a introdus joi în discuţie aprobarea unor cheltuieli de numai 915 miliarde de dolari, în încercarea de a forţa democraţii să adopte legislaţia necesară funcţionării statului.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat, miercuri noaptea, că Obama este îngrijorat în privinţa legii cheltuielilor statului şi a cerut Congresului să adopte o finanţare de urgenţă care să permită statului să funcţioneze câteva zile în timp ce negocierile continuă.

Dacă disputa ar conduce la blocarea financiară a statului, unele departamente nu vor fi afectate, ca urmare a unei legi privind cheltuielile adoptată în noiembrie. Departamentele Agriculturii, Comerţului, Dezvoltării Urbane şi Locuinţelor, Justiţiei şi Transporturilor, precum şi NASA şi alte agenţii mai mici vor evita blocajul.

Statul american a ajuns pentru a patra oară în acest an aproape de blocaj financiar din cauza confruntărilor politice din Congresul american, în contextul apropierii alegerilor prezidenţiale de anul următor.

În pofida declaraţiilor "războinice" ale liderilor, o mare parte a congresmenilor consideră că se va ajunge la un compromis de ultim moment pentru extinderea scutirilor de taxe şi evitarea închiderii serviciilor statului. Singura victimă va fi reputaţia deja ştirbită a Congresului.

"Vor fi toate aprobate într-un final. Dar manevrele astea politice îţi întorc stomacul pe dos", a declarat senatorul Tom Coburn, citat de Washington Post.

În august, Statele Unite şi-au pierdut ratingul maxim posibil "AAA" din partea agenţiei de rating Standard & Poor's, după ce divergenţele dintre politicienii americani au prelungit până în ultimul moment creşterea plafonului de îndatorare al ţării, care a permis statului american să îşi poată onora obligaţiile financiare. Datoriile SUA au depăşit în acest an 15.000 de miliarde de dolari.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici