- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea Renamed şi Nefromed de către Fresenius
Consiliul Concurenţei a aprobat preluarea firmelor Renamed şi Nefromed de către compania de servicii de dializă Fresenius, a anunţat, joi, autoritatea de reglementare în domeniul concurenţei.
"Consiliul Concurenţei a autorizat operaţiunile de concentrare economică realizate prin dobândirea controlului unic de către Fresenius Nephrocare România asupra Renamed Medical Service II, Renamed Dialcare, Renamed Nefrodial şi Renamed Nefrodiamed şi, respectiv, prin dobândirea de către Fresenius Medical Care Beteiligungsgesellschaft a controlului unic asupra Nefromed şi Nefromed Dialysis Centers", se arată într-un comunicat al Consiliului.
Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunile de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acestora cu un mediu concurenţial normal. Pieţele relevante analizate sunt piaţa serviciilor de hemodializă din aria de captare (calculată la 50 de km) a centrelor de dializă achiziţionate, piaţa serviciilor de dializă peritoneală din aria de captare a centrelor de dializă achiziţonate şi piaţa naţională a comercializării produselor de dializă.
"Analiza a relevat că operaţiunile de concentrare economică ridicau îngrijorări de natură concurenţială, care au fost însă înlăturate prin asumarea de angajamente, atât structurale cât şi comportamentale, de către Fresenius" a declarat, în comunicat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
Astfel, Fresenius s-a angajat că, într-un interval de un an calendaristic de la data deciziei de autorizare a operaţiunii de concentrare economică, să cesioneze clinicile de dializă deţinute de către Renamed în localitatea Oradea şi de către Nefromed în localitatea Botoşani
De asemenea, Fresenius nu va condiţiona centrele de dializă care achiziţionează aparatură marca Fresenius să cumpere şi alte echipamente sau consumabile sub brandul companiei în perioada de garanţie şi postgaranţie a acestora sau după expirarea acestor perioade.
În privinţa pieţelor din Sibiu şi Neamţ (zona de captare de 50 de km în jurul clinicilor de dializă operate de Nefromed), Fresenius s-a angajat să prelungească durata contractelor de furnizare a produselor încheiate cu clinicile de dializă terţe existente în aceste regiuni, în măsura în care acestea îşi exprimă acordul. Totodată, Fresenius trebuie să raporteze Consiliului Concurenţei preţurile practicate pentru produsele comercializate clinicilor terţe şi numarul de pacienţi dializaţi transferaţi de la clinicile terţe către Fresenius.
Cele două societăţi Nefromed au fost anterior controlate indirect de grupul medical Euromedic International prin compania Lokxen Trading Limited, înregistrată în Cipru, care deţine integral firma Nefromed Dialysis Centers şi 95% din capitalul Nefromed.
Firmele Renamed erau deţinute anterior preluării de mai multe persoane fizice, principalii asociaţi fiind soţii Dan şi Sofia Steluţa Duţescu.
Reţeaua de clinici de dializă Fresenius NephroCare România şi Fresenius Medical Care România, care se ocupă de importul şi distribuţia de echipamente şi consumabile pentru dializă, fac parte din grupul german Fresenius Medical Care (FMC).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Elon Musk se implică tot mai mult în conflictele globale: După discuția cu Zelenski și Trump, miliardarul s-a întâlnit într-o locație secretă cu ambasadorul Iranului la ONU
-
Liderul nord-coreean Kim Jong Un ordonă producerea în masă a dronelor explozive
-
Războiul din Ucraina, ziua 996. Zelenski: Zece puncte ale planului intern de rezilienţă vor fi prezentate săptămâna viitoare / Noi sancţiuni împotriva Rusiei din partea UE
-
Guvernatorul Băncii Angliei îndeamnă la reconstruirea relaţiilor cu UE: Brexitul a subminat economia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO