Autoritatea de concurenţă are indicii că trei companii şi-au coordonat comportamentul cu scopul de a împărţi piaţa serviciilor de proiectare şi execuţie a lucrărilor de construcţii de locuinţe în judeţul Arad, în cadrul licitaţiei organizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe.
„În acest context, au fost efectuate inspectii inopinate la sediile Chintoflor Construct SRL, Dacodrin SRL şi Master Project Concept SRL. O parte dintre indiciile care au stat la baza declanşării investigaţiei au fost transmise de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe”, arată Consiliul Concurenţei într-un comunicat de presă transmis miercuri.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.