Consiliul Fiscal: Populaţia va simţi în buzunar efectele revenirii economice peste 2-3 ani

O creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 1,5%, estimată de Guvern pentru anul în curs, nu va schimba situaţia financiară a populaţiei, care va simţi revenirea economică probabil peste 2-3 ani, a declarat joi preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Urmărește
4 afișări

"În acest moment putem spune un sigur lucru cu probabilitate mare: economia s-a stabilizat, nu ştim dacă există un trend de recuperare economică cert, dar practic perioada următoare va trebui să vedem. Oricum recupererea economică va fi una înceată, iar o creştere economică de 1,5% pentru România este mică şi nu aduce mai nimic la nivel de putere de cumpărare, de venituri ale populaţiei. Pentru ca populaţia să simtă şi la buzunar vor mai trece probabil 2-3 ani. Atenţie, dacă vrem să simţim asta în mod sustenabil", a afirmat Dumitru.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, apreciază că nivelul de trai va creşte diferenţiat şi primele beneficii vor fi încă din acest an în sectoarele legate de producţie şi export, dar se va simţi mult întârziat în zona bugetară, iar beneficiarii de asistenţă socială vor ajunge la standardul din 2008 abia în 2015.

"Părerea mea este că maniera în care se redresează şi, sper, va creşte economia românească în perioada următoare, fiind bazată numai în subsidiar pe consum şi în principal pe export şi producţie, va imprima şi caracteristicile corespunzătoare legate de creşterea nivelului de trai şi de percepţia acestei creşteri. Se va face mult mai lent decât după redresarea din anul 2000", a declarat Isărescu pentru MEDIAFAX.

Economia a intrat în recesiune în trimestrul al treilea din 2008, odată cu scăderea PIB faţă de precedentele trei luni cu 0,1%. De atunci, PIB a înregistrat scăderi în fiecare trimestru, exceptând creşterea de 0,9% în trimestrul al treilea din 2009, un avans de 0,2% în trimestrul doi al anului trecut şi creşterea de 0,1% din ultimul trimestru al anului trecut.

Economia a crescut cu 7,3% în 2008, iar în 2009 a înregistrat o contracţie de 7,1%. Anul trecut, PIB-ul a scăzut cu 1,3%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici