- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Consiliul Fiscal vede nerealistă strategia fiscală pentru încadrarea deficitului sub 3% PIB în 2012
Consiliul Fiscal vede riscuri semnificative privind prognoza de venituri bugetare inclusă în strategia fiscală pentru anii 2011 - 2013, considerând că atingerea ţintei de deficit sub 3% din PIB pentru 2012, termenul limită fixat României de către CE, depinde de estimări care par a fi nerealiste.
Consiliul Fiscal vede nerealistă strategia fiscală pentru încadrarea deficitului sub 3% PIB în 2012 (Imagine: Radu Iordache/Mediafax Foto)
"Consiliul fiscal consideră că există riscuri semnificative la adresa prognozei veniturilor pentru anul 2011, riscuri a căror materializare ar antrena, datorită efectului de bază, consecinţe negative asupra
veniturilor bugetului general consolidat până la sfârşitul orizontului de prognoză (2013). În plus, atingerea ţintei de deficit al bugetului general consolidat în anul 2012, care asigură şi respectarea termenului limită fixat României de către Consiliul Uniunii Europene pentru corectarea deficitului excesiv, pare să depindă de o creştere cu 0,2% din PIB a veniturilor nefiscale în acel an, fără ca sursele unei asemenea creşteri să fie argumentate, ceea ce, în consecinţă, pare a fi nerealist", se arată în opinia Consiliului Fiscal privind Strategia fiscal bugetară pe perioada 2011-2013.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul
-
Retrospectivă 2024. Cele mai importante 10 evenimente din piaţa de capital: maxime istorice, finanţări record prin Fidelis, schimbări la ASF, vânzări din partea fondurilor de pensii, şocuri politice şi volatilitate
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
În opinia Consiliului Fiscal, Guvernul ar trebui să dubleze măsurile de reducere substanţială a cheltuielilor bugetare (ca procent din PIB) prevăzute în strategie, cu eforturi susţinute pe partea de venituri bugetare, în anii următori.
Potrivit Consiliului, nesustenabililatea cheltuielilor bugetare atât ca dimensiune, cât şi ca structură (o pondere nesustenabilă a cheltuielilor sociale), împreună cu dificultăţile inerente întâmpinate deja în 2009 si 2010 în ajustarea cheltuielilor bugetare, reclamă ca ajustarea deficitului bugetar să se facă printr-un mix echilibrat si realist de măsuri, preponderent pe partea de cheltuieli, dar şi parţial pe partea de venituri bugetare.
"Astfel, Consiliul fiscal recomandă adoptarea unor măsuri concrete şi hotărâte de îmbunătăţire a colectării taxelor (în special prin combatarea evaziunii fiscale şi a contrabandei), de extindere a bazei de impozitare, de eliminare a excepţiilor de la taxare, de fiscalizare a zonelor încă nefiscalizate ale economiei, de accelerare a procesului de creare a cadrului legislativ pentru implementarea metodelor indirecte de impozitare a marilor averi, şi luarea în considerare a posibilităţii alinierii la standardele europene a redevenţelor pentru exploatarea resurselor naturale, foarte mici în acest moment în comparaţie cu media europeană", se mai arată în opinia transmisă de Consiliul Fiscal.
În plus, Consiliul Fiscal apreciază că veniturile nefiscale ar putea fi crescute şi printr-o mai bună administrare a activelor aflate în proprietatea statului, incluzând aici şi folosirea fondurilor europene în vederea ameliorării eficienţei exploatării acestora.
Consiliul spune că o problemă tratată insuficient în strategia fiscal bugetară o constituie îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor publice, "fiind absolut evident că există resurse de îmbunătăţire a eficienţei la multe capitole de cheltuieli bugetare".
Potrivit strategiei fiscale, aprobate săptămâna trecută de Guvern, cota unică şi contribuţiile la asigurările sociale nu vor fi modificate până în 2013, dar nu se precizează dacă va fi păstrată şi TVA la 24%, nivelul majorat începând cu luna iulie.
Consiliul Fiscal consideră că, dacă se materializează riscurile atingerii ţintelor de deficit bugetar în perioada de prognoză, datoria publică va creşte mai rapid decât se anticipează.
"Un eventual eşec în procesul de ajustare a facturii sociale ar conduce la o creştere rapidă şi nesustenabilă a datoriei publice, cu efecte negative asupra generaţiilor viitoare. În plus, riscurile la adresa ţintelor fiscale nu sunt abordate în SFB (strategia fiscal-bugetară) într-o manieră suficient de detaliată (...) În acest sens, este necesară o analiza detaliată a riscurilor aferente ţintelor fiscale, atât a celor ce ţin de mediul economic intern (cum ar fi de exemplu prelungirea recesiunii economice), cât şi a celor ce ţin de contextul internaţional. De asemenea, Consiliul Fiscal consideră că Guvernul ar trebui să aibă un plan de măsuri alternative în cazul în care aceste riscuri se materializează", se mai spune în opinia emisă de CF.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:03
-
ieri, 23:10