- Home
- Economic
- BUCUREŞTI, (05.06.2018, 16:10)
- Departamentul Economic
Consiliul IMM susţine păstrarea Pilonului II de pensii şi creşterea contribuţiei la 6%
Pilonului II de pensii trebuie păstrat întrucât reprezintă o sursă de venituri suplimentară pentru angajaţi în momentul ieşirii la pensie şi asigură randamentul pensiilor private, a menţionat, marţi, conducerea Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România - CNIPMMR.
Urmărește
337 afișări
Consiliul IMM susţine păstrarea Pilonului II de pensii şi creşterea contribuţiei la 6%
„Păstrarea contribuţiilor Pilonului II, aplicarea legii din 2014, care prevedea că în acest an să ajungem la 6%, în aşa fel încât să nu pierdem un instrument principal de investiţii, un instrument de economisire şi un instrument care garantează un grad de satisfacere mai decent a necesităţilor oamenilor ajunşi la vârsta a treia”, a declarat preşedintele de onoare al CNIPMMR, Ovidiu Nicolescu.
Liderul patronal a ţinut să evidenţieze că Pilonul II de pensii are atât o miză socială, cât şi una economică. „Pilonul II de pensii are, în primul rând, o miză socială, una de bunăstare socială. De ce? Pentru că atunci când persoanele ajung la vârsta pensionării vor avea un venit suplimentar faţă de pensia socială din Pilonul I, care, aşa cum arată studiile - numai în România nu - va fi mică, ţinând cont de schimbările din structura demografică care se produc în toate ţările”, a declarat Ovidiu Nicolescu.
De asemenea, CNIPMMR consideră că România are nevoie de Pilonul II de pensii ca sursă de investiţii în economia naţională, mai ales pe fondul scăderii lor substanţiale, pentru recuperarea decalajelor existente faţă de media europeană. „În toate ţările, Pilonul II este un mijloc important de economisire şi de investiţii, atât în ţările bogate, cât şi în ţările sărace. Dacă ne uitam pe statisticile la nivel mondial, aceste fonduri sunt principalul investitor. În Statele Unite, Pilonul II este mai important decât băncile comerciale”, a declarat Ovidiu Nicolescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Oficialul a mai evidenţiat şi lipsurile României în privinţa gradului de economisire, chiar în condiţiile în care contribuţiile la Pilonul II au fost reduse doar de curând. „Media de economisire din PIB la nivel european este de 227%. Deci în medie, o ţară europeană are economisiţi de 2,27 de ori PIB-ul anual. Ştiţi care este procentul de economisire din România? 0,79%. Asta înseamnă că avem de patru ori mai puţine resurse pe care să le alocăm pentru dezvoltare. Reamintim că, potrivit prevederilor legale din 2014, în acest an contribuţia pentru pensii trebuia să fie de 6%. Ştiţi cât este acum? 3.75%. Deci nu respectăm propriile legi”, a precizat Ovidiu Nicolescu.
Potrivit Legii nr. 411/2004 (cu modificările şi completările ulterioare), se stabilea în anul 2008, o cotă contribuţiei era de 2%, urmând ca în termen de 9 ani să se majoreze până la o cotă maximă de 6%.
Întrebat dacă este de părere că introducerea caracterului opţional la Pilonul II ar echivala cu o naţionalizare de facto a lui (aşa cum a avut loc în Ungaria), Ovidiu Nicolescu a declarat: „E foarte clar că în momentul în care devine opţional, o parte a populaţiei nu va mai contribui. Necontribuind, acest pilon nu va mai avea suficiente resurse pentru dezvoltare. Şi atunci, şi randamentul investiţiilor sale va scădea”.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe