Consiliul Judeţean Galaţi alocă, în urma inundaţiilor, 936.000 de lei din fondul de rezervă bugetară

Publicat: 16 09. 2024, 12:18
Actualizat: 16 09. 2024, 12:20

Din suma totală alocată, 36.000 de lei vor ajunge la familiile îndoliate. Fondurile vor fi alocate familiilor din Pechea, Costache Negri, Corod, Slobozia Conachi şi Suhurlui.

„Din păcate, avem 6 decese în urma acestor inundaţii, iar o persoană este încă dispărută. E o dramă profundă ceea ce se întâmplă. Îmi exprim toată compasiunea pentru familiile îndoliate”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

De asemenea, pentru colectarea şi incinerarea animalelor moarte, precum şi pentru achiziţionarea de echipamente necesare pentru evacuarea apei şi a nămolului din case (cizme, găleţi, mături, lopeţi şi alte instrumente indispensabile în astfel de situaţii), Consiliul Judeţean a alocat 900.000 de lei.

„Aceasta este o primă sumă pe care am aprobat-o de urgenţă, cu siguranţă vor fi noi şi noi ajutoare financiare acordate localităţilor afectate. Se fac evaluări în teren pentru a se stabili valoarea pagubelor şi a despăgubirilor, în funcţie de care vor fi alocate noi fonduri. Vom continua să monitorizăm situaţia şi să luăm toate măsurile necesare pentru a susţine populaţia”, a mai spus Fotea.