Consorţiul Renaissance, BT, Romcapital şi EFG a fost declarat câştigător pentru oferta Petrom

Comisia de selecţie a intermediarului ofertei secundare prin care statul va vinde 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP) a declarat câştigător consorţiul format din Renaissance Capital, BT Securities, Romcapital şi EFG Securities, cu care vor fi începute negocieri pentru încheierea contractului.

Urmărește
67 afișări
Imaginea articolului Consorţiul Renaissance, BT, Romcapital şi EFG a fost declarat câştigător pentru oferta Petrom

Consorţiul Renaissance, BT, Romcapital şi EFG a fost declarat câştigător pentru oferta Petrom (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"Acţiunea a fost finalizată cu succes, având în vedere că, la o valoare estimată a tranzacţiei de peste 500 milioane de euro, comisionul de succes este de aproximativ 1,6 milioane de euro, cu mult sub estimările pieţei, situate undeva la 4-5 milioane de euro", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.

Anterior în cursul zilei de luni surse prezente la licitaţie au declarat că asocierea Renaissance Capital (cea mai mare bancă de investiţii din Rusia) cu BT Securities, Romcapital şi EFG Securities a obţinut cel mai mare punctaj.

"Oferta care a întrunit cel mai mare punctaj total şi care a fost declarată Ofertă câştigătoare este oferta Sindicatului de intermediere constituit din Renaissance Capital Limited; EFG Eurobank Securities; BT Securities; Romcapital, care a fost declarat Ofertant selectat. Oferta câştigatoare a întrunit 92,5 puncte (dintr-un total de 100 posibile). Oferta Financiară depusă de Ofertantul selectat reprezintă 0,325% din suma totală rezultată din valoarea acţiunilor în cadrul ofertei publice secundare", se precizează în comunicat.

Conform mai multor surse prezente la licitaţie, consorţiul condus de Renaissance Capital a fost urmat, la mare distanţă, de asocierea Goldman Sachs - UniCredit CA IB Securities, cu 68,6 puncte.

Pe poziţia a treia s-a plasat consorţiul Nomura - Alpha, cu 67,7 puncte, iar al patrulea punctaj a fost obţinut de Raiffeisen Capital&Investments, Morgan Stanley şi Raiffeisen Centrobank. Cel mai mic punctaj dintre cei cinci competitori rămaşi în cursă l-a avut consorţiul ING Bank - UBS, potrivit surselor.

OPSPI a analizat într-o primă fază oferta tehnică depusă de şase consorţii.

În ultima fază de selecţie au fost deschise şi ofertele financiare, iar punctajul final a fost format în proporţii egale (50%-50%) din rezultatul obţinut la oferta tehnică şi cel de la oferta financiară.

În oferta financiară consorţiul Renaissance Capital - BT Securities - Romcapital - EFG Securities a solicitat un comision de 0,325% din valoarea ofertei. Consorţiul Raiffeisen Capital&Investments-Morgan Stanley-Raiffeisen Centrobank, plasat pe a doua poziţie după oferta financiară, a cerut 0,7% din valoarea ofertei.

Statul vrea să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom din pachetul pe care îl deţine la companie, de 20,63% din titluri. Oferta secundară, estimată la 510 milioane euro, potrivit celui mai recent preţ de la bursă, va fi cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit caietului de sarcini, consorţiul câştigător trebuie să finalizeze oferta de vânzare în termen de patru luni de la semnarea contractului de intermediere.

Coform celor mai recente raportări, grupul austriac de petrol şi gaze OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul are, prin Ministerul Economiei, 20,63% din titluri, iar Fondul Proprietatea 20,11% din acţiuni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici