- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Constantin Niţă are două locuinţe, 12 terenuri şi participaţii la 5 firme
Ministrul pentru IMM-uri, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, deţine, împreună cu soţia, două locuinţe, 12 terenuri, participaţii la cinci firme din Braşov şi a contractat în 2007 două credite în valoare totală de 110.000 euro, potrivit declaraţiei de avere.
Constantin Niţă are două locuinţe, 12 terenuri şi participaţii la 5 firme
Ministrul deţine împreună cu soţia terenuri în intravilan, extravilan şi agricole, dobândite în intervalul 1991-2007, prin cumpărare sau moştenire, în judeţele Iaşi, Braşov, Buzău şi Brăila.
Astfel, Niţă deţine în judeţul Braşov, la Tohan-Zărneşti, patru terenuri în intravilan, de 1.925 mp, 2.900 mp, 280 mp respectiv 2.400 mp, toate cumpărate.
Tot în Braşov, ministrul are alte două terenuri în intravilan, la Ghimbav (3.333 mp) şi Calea Poienii (725 mp).
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Atac terorist în Magdeburg, Germania: Un BMW a intrat într-o mulțime la Târgul de Crăciun. Cel puțin 20 de persoane au fost rănite
-
Trump va cere statelor membre NATO să crească cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB. FT: Intenţionează să continue să furnizeze ajutor militar Ucrainei.
-
Elon Musk, atac la adresa CCR şi anularea alegerilor din România: "Cum poate un judecător să anuleze alegerile şi să nu fie considerat un dictator" / Reacţia lui Călin Georgescu
-
De ce a investit Dan Şucu 40 mil. euro în celebrul club de fotbal Genoa? Interviu exclusiv la ZF Live. Dan Şucu: După Rapid, Genoa este următorul pas în crearea unui grup multichannel de cluburi de fotbal
În Ciohorani, judeţul Iaşi, Niţă a dobândit prin moştenire un teren în intravilan, de 2.935 mp, şi unul în extravilan, de 2,89 hectare.
Cele patru terenuri agricole, dobândite prin moştenire de Niţă Silvia şi Vasile Lucia, sunt situate în Buzău şi Brăila şi au suprafeţe cuprinse între 4.900 mp şi 23.300 mp.
Ministrul mai deţine, înpreună cu soţia, un apartament de 50 mp, cumpărat în 1997, şi o casă de 603 mp, construită perioada 1991-1998, ambele în Braşov. Valoarea impozabilă a apartamentului este de 43.500 lei, iar cea a casei de 441.600 lei.
Niţă a deschis în 2008 un cont la ING Bank Braşov, cu un sold la zi în valoare de 55.000 euro.
Potrivit declaraţiei de avere, ministrul nu deţine bijuterii sau obiecte de artă care să depăşească valoarea de 5.000 de euro.
În martie 2008, ministrul a vândut o casă, precum şi un teren-imobil de 450 mp, suma încasată pentru cel din urmă fiind de 65.000 euro. Totodată, a donat în aprilie 2008 fiicei sale, Niţă Luiza Ramona, tablouri în valoare de 22.400 euro.
Cele două credite contractate de Niţă în 2007 sunt de la filialele Raiffeisen şi BRD din Braşov. Primul, în valoare de 10.000 euro, este scadent în 2012, în vreme ce al doilea, ipotecar, este scadent în 2023.
Firmele la care este acţionar ministrul sunt Nimpex (5%), Paneti (95%), Intervida Com (100%), soţia sa deţinând 50% la International Construct şi integral societatea S.R.L. Ministrul şi soţia sa au obţinut anul trecut 2.500 lei, respectiv 47.500 lei, din dividende aferente acţiunilor deţinute la firma Nimpex.
Niţă a încasat în ultimul an fiscal 59.263 lei de la Camera Deputaţilor, din activitatea parlamentară, şi 10.260 lei, ca profesor universitar în Braşov.
Conform declaraţiei de interese, Niţă ocupă funcţia de preşedinte a asociaţiei "Clubul Economiştilor Braşoveni", pentru care nu este remunerat, şi este membru fondator a mai multor asociaţii şi fundaţii din Braşov, precum Asociaţia Oamenilor de Afaceri din Comerţ şi Turism, Asociaţia "Pro-Braşov", Asociaţia pentru Construirea Catedralei "Naşterea Domnului", Fundaţia de Dezvoltare Regională "Transilvania", Fundaţia pentru Educaţie Politică Administrativă şi Civică şi Fundaţia Secolul XXI.
Citeşte şi:
Declaraţia de avere a premierului Emil Boc Declaraţia de avere a vicepremierului Dan Nica Declaraţia de avere a ministrului Theodor Paleologu Decralaţia de avere a ministrului Cristian Diaconescu Declaraţia de avere a ministrului Mihai Stănişoară Declaraţia de avere a ministrului Radu Berceanu Declaraţia de avere a ministrului Vasile Blaga Declaraţia de avere a ministrului Marian Sârbu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO