Prima pagină » Economic » Construcţia primului tronson al Autostrăzii Timişoara-Moraviţa intră în procedură de licitaţie

Construcţia primului tronson al Autostrăzii Timişoara-Moraviţa intră în procedură de licitaţie

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis vineri la ANAP pentru verificare documentele pentru licitaţia care vizează construcţia primului tronson al Autostrăzii Timişoara-Moraviţa.
Construcţia primului tronson al Autostrăzii Timişoara-Moraviţa intră în procedură de licitaţie
Cosmin Pirv
06 sept. 2024, 17:15, Economic

Potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, este vorba de secţiunii A1 Remetea Mare-Jebel, în lungime de 35,67 km.

Contractul este finanţat prin Programul Transport şi prevede 48 de luni pentru proiectarea şi execuţia acestui tronson, care va cuprinde un pod peste râul Timiş, de 1.153 m, un Centru de întreţinere şi coordonare, două parcări de scurtă durată şi 4 noduri rutiere (Remetea Mare, Albina VO Timişoara Sud şi Pădureni).

După validarea documentaţiei, CNAIR va putea publica anunţul de participare la licitaţie, în cadrul căruia se va stabili şi data limită pentru depunerea ofertelor.

Sorin Grindeanu arată că autostrada Timişoara-Moraviţa va avea o lungime totală de 72,93 km şi va asigura legătură inclusiv cu frontiera româno-sârbă.