CONSULTANŢI: Modificările legislaţiei fiscale sunt benefice, altele sunt perfectibile

De la prima publicare până acum, Codul Fiscal a fost modificat prin 209 acte normative, fiecare aducând zeci sau sute de schimbări, spune Daniel Anghel, partener, Lider Servicii Fiscale şi Juridice, PwC România. „Propunerile de modificare a legislaţiei fiscale apar în contextul discuţiilor despre situaţia bugetară generată de deficitul de aproape 2% din PIB înregistrat la jumătatea anului. Îngrijorările sunt cauzate mai ales de ponderea mică a veniturilor fiscale în PIB care a coborât la 26,8% în 2018, conform Eurostat. Comparativ, Bulgaria care are o structură a economiei, precum şi cote de impozitare similare cu ale României a avut venituri fiscale 29,5% din PIB anul trecut. Însă Bulgaria a finalizat o reformă a administraţiei fiscale care a dus la o îmbunătăţire evidentă a nivelului de colectare. În schimb, România a recurs foarte frecvent la modificări legislative. Din păcate, efectele au fost sub cele scontate şi au generat impredictibilitate. De la primul Cod fiscal, din 2004, au fost adoptate 209 acte normative de modificare a acestuia care au însemnat mii de articole schimbate. În 2018 au fost emise 22 de acte normative, iar în acest an, sunt deja 18 acte normative cu impact fiscal, fiecare cuprinzând zeci de modificări. Recent, Ministerul de Finanţe a lansat alte 8 acte normative cu efecte în fiscalitate. Din fericire, multe dintre propunerile actuale sunt benefice şi răspund cerinţelor mediului de afaceri, altele sunt perfectibile”, a spus Daniel Anghel.

Cele mai importante 5 modificări ale Codului fiscal şi ale Codului de procedură fiscală vizează: Consolidarea fiscală, o măsura benefică, cerută de mediul de afaceri care a şi lucrat alături de Ministerul de Finanţe pentru întocmirea legislaţiei şi va reprezenta un avantaj de cash flow pentru companiile din România; modificarea termenului de depunere a declaraţiei unice, măsură solicitată de mediul de afaceri pentru a există un termen rezonabil în care contribuabilii să îşi poată obţine documentele justificative pentru completarea declaraţiei unice; transferul activităţii de soluţionare a contestatilor de la ANAF la MFP, o altă măsură dorită de mediul de afaceri, soluţionarea devenind un proces autonom şi mai obiectiv; procedura penală suspendă inspecţia fiscală - conform noului proiect, nu vor mai fi emise decizii de impunere şi, prin urmare, contribuabilii nu vor rămâne că în prezent cu sumele plătite o perioadă lungă de timp; reexaminarea deciziei de soluţionare - pentru prima dată organul fiscal îşi poate retrage propria decizie de soluţionare, la cererea contribuabilului, dacă apare un precedent pozitiv (o decizie contrară emisă de CJUE, Comisia centrală fiscală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Daniel Anghel a adăugat că ANAF a publicat un plan de măsuri cu 5 obiective care vizează simplificarea procedurilor de administrare şi creşterea gradului de conformare voluntară a contribuabililor care reprezintă un pas înainte pentru adaptarea la tendinţele recente în administrarea fiscală la nivel global.

Propunerea de consolidare fiscală vine în completarea unui pachet integrat de legislaţie specifică grupurilor de societăţi. „Practic facem un al doilea pas important după ce, în 2014, au fost introduse scutirile de impozit pe câştigurile de capital şi pe dividende, în anumite condiţîi de deţinere a acţiunilor, în cadrul grupului”, spune Andreea Mitiriţă, Partener PwC România.

Datorită consolidării fiscale, pierderile şi profiturile societăţilor care formează grupul se vor cumula, iar impozitul se va aplică asupra diferenţei pozitive dintre acestea. În acest mod grupurile vor avea posibilitatea să îşi recupereze pierderile fiscale în timp real. Criteriile pentru aplicarea consolidării fiscale pe care trebuie să le îndeplinească grupul sunt, însă, destul de restrictive. De exemplu, dacă din grup fac parte societăţi supuse impozitului specific sau impozitului pe microîntreprinderi, grupul nu va avea opţiunea consolidării, deşi aceste regimuri fiscale sunt obligatorii în virtutea legii.

Proiectul face trimitere şi la regulile anti-abuz care sunt necesare pentru evita implementarea acestei facilităţi cu rea credinţă.

Conversia datoriilor în acţiuni, o măsură perfectibilă, spune Ionuţ Sas, Partener PwC România. „Conversia în acţiuni a datoriilor rezultate din împrumuturi sau alte finanţări acordate de acţionari, în cazul în care activul net a scăzut sub jumătate din capitalul social, vizează în special un anumit segment al companiilor private din România, cel al “companiilor sărace cu acţionari bogaţi”. Conform evidenţelor noastre, 38% dintre firmele din România sunt decapitalizate, dar nu toate din aceleaşi cauze pe care vrea să le remedieze propunerea legislativă. De exemplu, unele se află în perioada de investiţie şi o asemenea măsură nu ar fi potrivită. Măsura intenţionează să creeze, pe termen mediu şi lung, premisele pentru însănătoşirea mediului de afaceri. Totuşi, obligaţia de a converti datoriile în acţiuni este excesivă şi ar trebui că acţionarii să aibă posibilitatea de a opta pentru varianta optimă pentru afacerea lor de a realiza recapitalizarea. Proiectul conţine cinci elemente de noutate majoră. Două prevederi, cea referitoare la interdicţia de a acordă avansuri sau împrumuturi până la regularizarea sumelor distribuite că dividende şi cea privind posibilitatea de a distribui dividende din rezerve, sunt logice, aduc clarificări şi simplificări cadrului legal existent. În schimb unele propuneri sunt perfectibile şi merită rediscutate pentru că sunt prea restrictive sau disproporţionate faţă de scopul actului normativ. De exemplu, termenul propus de a converti datoriile în acţiuni, de până la sfârşitul exerciţiului financiar în care au fost constatate pierderile, este prea strâns. Dacă proiectul întră în vigoare în perioada următoare, ar însemna că societăţile vizate să rectifice activul net într-o perioadă extrem de scurtă. Mediul de afaceri a susţinut să fie menţinută actuală prevedere din legea societăţilor care dă răgaz până la sfârşitul anului următor - prevedere mult mai clară şi rezonabilă şi cu o altă forţă legislativă”, a spus Ionuţ Sas.

Alte modificări privesc Codul de procedură fiscală. „În ultimii ani mediul de afaceri a fost expus unor reglementări fiscale necorelate în mod corespunzător cu cele de natură penală. Astfel, era posibilă emiterea unor decizii de impunere pentru care companiile trebuiau să angreneze resursele financiare necesare acoperirii lor, fără a putea fi şi contestate în faţa instanţelor de judecată întrucât existau suspiciuni de evaziune fiscală, iar clarificarea acestora de către organele judiciare necesită foarte mult timp”, spune Dan Dascălu, Partener D&B David şi Baias.

Dascălu a adăugat că este de salutat faptul că potrivit proiectului de ordonanţă ori de câte ori se va formula o sesizare penală nu va mai fi posibilă emiterea de decizii de impunere, ci se va aştepta în prealabil soluţionarea laturii penale. Rămâne însă de văzut cum va fi aplicată această în practică, în condiţiile în care textul său nu este suficient de clar, şi, în special, dacă nu va fi deturnată de la finalitatea să, de exemplu, pentru a tergiversa derularea inspecţiilor fiscale de care depinde soluţionarea unor cereri ale contribuabililor, cum ar fi rambursarea TVA ori restituirile unor sume către aceştia.

„Apărarea drepturilor contribuabililor în cazul încălcării legii de către organele fiscale prin sancţionarea cu nulitatea a actelor de impunere emise se lovea adesea în practică de întrebarea ”unde scrie?”. Proiectul de ordonanţă îşi propune să limiteze asemenea situaţîi, prevăzând expres nulitatea deciziilor de impunere emise cu nerespectarea unor cerinţe legale, precum: cea a dublului durate maxime de derulare a inspecţiei fiscale; cea a urmării îndrumărilor date organului de inspecţie fiscală prin decizia de soluţionare a contestaţiei prin care se dispune refacerea inspecţiei fiscale; cea a respectării unor acte administrative sau hotărâri judecătoreşti anterioare ce privesc aceleaşi părţi, referindu-se la acelaşi tip de dispută fiscală; ori cea a continuării inspecţiei fiscale în cazul existenţei unor suspiciuni de natură penală”, a adăugat Dascălu.

O altă propunere favorabilă companiilor este reglementarea unei proceduri noi – reexaminarea unei decizii de soluţionare negative – care va permite ANAF să îşi reconsidere soluţia şi chiar să o invalideze atunci când intervin elemente suplimentare care dovedesc că, totuşi, contribuabilul are dreptate. Principalul scop urmărit prin introducerea acestei reglementări este stoparea unei dispute fiscale cu privire la care ar trebui să fie evidentă soluţia ce trebuie adoptată, întrucât ea a fost deja dezlegată în alte speţe de către organe naţionale sau europene care au un rol în interpretarea legii (e.g. Comisia Fiscală Centrală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Curtea de Justiţie a Uniunii Europene), pentru a nu mai continuă în mod absurd, aşa cum se întâmplă în prezent, doar pentru că a început. „Şi pentru această propunere legislativă succesul său va depinde de modul în care cei chemaţi să o aplice îi vor înţelege menirea şi importanţa. Această cu atât mai mult cu cât, şi în cazul său, există o serie de neclarităţi în formulare care ar putea în practică nu doar să genereze efecte nedorite şi neurmărite de autorii săi, ci chiar să se ajungă la compromitarea scopului urmărit, complicând dispută fiscală în loc să o simplifice”, spune Dascălu.

„Ordonanţa privind restructurarea financiară are un dublu scop: reducerea arieratelor şi creşterea gradului de colectare. Prevede două tipuri facilităţi care pot fi acordate contribuabililor: restructurarea obligaţiilor financiare restanţe mai mari de 1 milion lei, respectiv anularea obligaţiilor fiscale accesoriii pentru datorii mai mici de 1 milion lei. Practic este o alternativă la procedura de eşalonare cu promisiunea din partea statului de a nu mai plăti accesorii”, spune Ana-Maria Iordache, Partener D&B David şi Baias.

Potrivit notei de fundamentare, se califică pentru restructurare financiară 31 companii de stat şi 2.634 de companii private. Cei care doresc să între în acest program trebuie să trimită notificarea până pe 30 septembrie 2019, iar în termen de 6 luni de la dată întrării în vigoare a ordonanţei, trebuie să depună un plan de restructurare. Prin urmare, dacă debitorii nu depun planul până pe 5 februarie 2020 sau procesul eşuează pe parcurs, poate fi cerută insolvenţă şi vedem un nou val de insolvenţe.

O a două măsură vizează anularea tuturor debitelor mai mici de 1 milion lei de care pot beneficia persoanele fizice, primăriile şi ONG-urile. Faţă de proiectul postat pe site-ul MFP, în formă publicată în Monitorul Oficial, a apărut o noutate, respectiv persoanele juridice au fost excluse de la aplicarea acestei măsuri, a precizat Ana-Maria Iordache.

Dosarele pentru restructurare financiară trebuie realizate de un expert independent care să ştie evaluare, restructurare, analize financiare, fiscalitate. Trebuie să cuprindă performanţa istorică a societăţii şi situaţia din prezent, previziunile privind performanţă societăţii pe următorii 7-10 ani. Aşadar implică o analiză financiară complexă şi detaliată, oarecum similară planurilor de reorganizare avute în vedere în procedurile de insolvenţă, a adăugat Sorin Petre, Partener PwC România.