Prima pagină » Economic » Consumul de alimente începe să-şi reducă turaţia după scăderea TVA. În august a avut cel mai mic avans de după decembrie 2014

Consumul de alimente începe să-şi reducă turaţia după scăderea TVA. În august a avut cel mai mic avans de după decembrie 2014

Vânzările de alimente au crescut în august cu doar 5,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai slab avans din ultimele 20 de luni, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Per ansamblu, cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul, cel mai important indicator pentru consum, a crescut în cea de-a opta lună din an cu 12,6% în serie brută. Avansul a fost susţinut de vânzările de bunuri nealimentare (plus 17,5%) şi de carburanţi (15,1%), scrie Ziarul Financiar.

Anul trecut vânzările de alimente au fost cele care au susţinut creşterea totală a consumului de aproape 9%, mai ales după 1 iunie, când a avut loc reducerea TVA la mâncare şi băuturi nonalcoolice de la 24% la 9%. În lunile de după creşterea vânzărilor de alimente ajungea şi la 30%, potrivit datelor INS. Începând cu iulie 2016, când efectul de bază al reducerii TVA s-a dus, consumul de alimente s-a temperat. Astfel, el a ajuns în august să aibă cel mai mic avans de după decembrie 2014.

Citeşte continuarea articolului în ZF