Consumul de energie a crescut în ianuarie 2010 cu puţin peste 1% faţă de ianuarie anul trecut
Consumul de energie a crescut în ianuarie 2010 cu puţin peste 1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, după o scădere de 8,3% în 2009, iar în acest an are tendinţe de redresare, a declarat, joi, directorul pieţei de capital din Transelectrica, Răzvan Purdilă, într-o conferinţă de presă.
![Imaginea articolului Consumul de energie a crescut în ianuarie 2010 cu puţin peste 1% faţă de ianuarie anul trecut](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1686/5498538/1/energie-electrica.jpg?width=560)
Consumul de energie a crescut în ianuarie 2010 cu puţin peste 1% faţă de ianuarie anul trecut (Imagine: Mediafax foto)
Oficialii Transelectrica estimează că în acest an consumul va creşte în acest an cu 1% faţă de 2009.
În 2009 cererea de energie electrică a fost afectată de criza economică, în condiţiile în care multe companii din industrii mari consumatoare au fost închise sau şi-au redus activitatea.
De asemenea, consumul din luna decembrie 2009 a fost mai mare cu 1,2%, decât cel din aceeaşi lună a anului 2008.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Piedone este noul şef al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor - surse
-
Există riscul ca România să rămână fără gaze? Răspunsul lui Sebastian Burduja
-
VIDEO Atacul în care a fost eliminat liderul Hezbollah a fost suprins pe camere. O bombă trece efectiv prin beton spre buncăr
Transelectrica este controlată de stat, prin intermediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, consumul final de energie electrică, în anul 2009, a fost de 48,672 miliarde KWh, cu 8,2% mai mic faţă de anul 2008, iluminatul public consemnând o creştere cu 6,5%, iar consumul populaţiei cu 8%.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=5498538&pid=1)