- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Contrabanda cu ţigări a crescut la aproape un sfert din totalul pieţei
Piaţa neagră a ţigaretelor a ajuns în luna septembrie la 24,4%, de la 21,3% în iulie, dar rămâne sub nivelul din ianuarie, când comerţul ilicit cu ţigarete se ridica la 36,2%, potrivit unui studiu al companiei de cercetare Novel.
Contrabanda cu ţigări a crescut la aproape un sfert din totalul pieţei (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)
Producătorii de profil arată că evoluţia are loc pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvern.
"Scăderea semnificativă a comerţului ilicit cu ţigarete, în numai şase luni, de la 36,2% în ianuarie 2010 la 21,3% în iulie, a demonstrat capacitatea autorităţilor de a lupta cu acest flagel (...) Cu toate acestea, şocul resimţit în România după măsurile dure de austeritate implementate de Guvern în luna iulie s-a regăsit şi în cercetarea Novel Research care, din păcate, arată o creştere a contrabandei la 24,4% în septembrie", a declarat, într-un comunicat, Adrian Popa, Director Corporate & Regulatory Affairs, BAT Europa Sud-Est.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ce înseamnă să fii președinte? Alexander Lukașenko spune că este treaba unui bărbat: „Doamne ferește să fie aleasă o femeie în Belarus”
-
Sorin Grindeanu anunţă că se va circula de săptămâna viitoare pe încă 32 de kilometri din Autostrada Moldovei
-
Armata israeliană susţine că a ucis un comandant al organizaţiei Jihadul Islamic Palestinian
-
Viktor Orban afirmă că UE trebuie să regândească sancţiunile aplicate Rusiei. Care este explicaţia lui
Potrivit lui Popa, contrabanda aduce pierderi la bugetul de stat, din neîncasarea de accize şi TVA, de circa 180 milioane de euro.
Preţul mediu al unui pachet de ţigarete de contrabandă este de 7,8 lei, cu 3,1 lei mai mic decât cel al unui pachet comercilizat legal pe piaţa românească.
Regiunile în care contrabanda avea cea mai mare pondere în luna septembrie sunt vestul ţării, cu 48,1%, Nord-Est, cu 40,9%, şi Nord-Vest, cu 33%. La polul opus se situează Bucureştiul, cu 11,1%, şi Centru, cu 16,5%.
Cele mai multe ţigări de contrabandă provin din Republica Moldova (31,5%), Ucraina (24%) şi Sebia (21,7%). În total, cele trei ţări ocupă 77% din totalul contrabandei.
Producătorii de ţigarete estimează că pentru întregul an 2010 nivelul contrabandei va fi de circa 30% din totalul pieţei.
Ei nu pot estima însă dacă anul viitor nivelul contrabandei va creşte sau va descreşte, acesta fiind şi în funcţie de evoluţia preţurilor pe piaţa internă.
"De la anul nu ştim cum va creşte acciza aşa că estimarea preţului ţigaretelor nu este un element de stabilitate", a spus Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România.
Jucătorii din piaţa de profil propun măsuri pentru reducerea contrabandei şi pentru pedepsirea celor care recurg la această metodă.
"Pentru ţigarete şi alte produse accizabile supuse marcării, propunem folosirea aceluiaşi criteriu de măsurare, criteriul cantitativ, atât pentru contrabanda în punctele de trecere a frontierei, cât şi pentru evaziunea fiscală. Propunem de asemenea ca, la fel ca în cazul evaziunii fiscale, mijlocul de transport folosit pentru contrabandă să poată fi confiscat, chiar dacă nu a fost modificat din punct de vedere tehnic pentru ascunderea produselor aduse în ţara ilegal", a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO